Ilie Bolojan, omagiu la catafalcul lui Mircea Lucescu pentru tot ceea ce a oferit sportului românesc. Un om care a inspirat generații întregi

Premierul Ilie Bolojan a prezentat joi un omagiu la catafalcul celui mai titrat antrenor român din istorie Mircea Lucescu, decedat marți la vârsta de 80 de ani

“Astăzi, pe Arena Națională, am adus un omagiu lui Mircea Lucescu, în semn de respect și recunoștință pentru tot ceea ce a oferit sportului românesc”, a scris Bolojan, pe Facebook.

Șeful Guvernului a subliniat că “Mircea Lucescu a fost un simbol al excelenței, un ambasador al României în lume și un om care a inspirat generații întregi prin pasiune, disciplină și performanță”.

Totodată, Bolojan a precizat că a început ședința de Guvern cu un moment de reculegere în memoria sa.

“Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a conchis premierul.

Mircea Lucescu a decedat marți, la vârsta de 80 de ani, la 12 zile distanță după ce a condus naționala de fotbal a României în semifinala barajului pentru Cupa Mondială din SUA, pierdută la Istanbul în fața Turciei.

Mircea Lucescu a fost una dintre figurile definitorii ale fotbalului românesc și european, un nume sinonim cu inteligența tactică, eleganța și longevitatea la cel mai înalt nivel. Născut la 29 iulie 1945, la București, Lucescu a traversat mai bine de cinci decenii de fotbal, reinventându-se constant și lăsând în urmă o moștenire rar egalată.

Ca jucător, a fost un simbol al lui Dinamo București și un lider al echipei naționale a României, pentru care a adunat peste 70 de selecții, inclusiv din postura de căpitan la celebrul meci de la Cupa Mondială din 1970 cu Brazilia, când a făcut schimb de tricouri cu marele Pele.

Adevărata sa dimensiune s-a conturat pe banca tehnică. Cu o carieră de antrenor întinsă pe generații, Lucescu a devenit un ambasador al fotbalului românesc în lume.

Ca jucător, a activat în principal la echipa Dinamo București între 1964 și 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa națională a României, precum și echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Brescia, Reggiana, Rapid București, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş Istanbul, Șahtar Donețk, Zenit Sankt Petersburg și Dinamo Kiev, iar între anii 2017 și 2019 a fost selecționer al reprezentativei Turciei. În anul 2015, Lucescu a devenit al cincilea om care a antrenat 100 de meciuri în Liga Campionilor UEFA, după Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsène Wenger și José Mourinho.

A cunoscut consacrarea internațională în Italia, dar și-a gravat statutul legendar în Turcia și Ucraina. La Galatasaray și Beșiktaș a câștigat titluri de campion, unul dintre acestea chiar în anul centenarului lui Beșiktaș, dar și Supercupa Europei cu Galatasaray împotriva celei mai mari echipe din istorie fotbalului, Real Madrid.

La Șahtior Donețk a scris istorie: opt titluri de campion, numeroase cupe și, mai ales, triumful din Cupa UEFA 2009 – momentul de vârf al carierei sale, când a transformat pe Șahtior într-o echipă de renume în fotbalul european.

A fost un mentor pentru generații de jucători, inclusiv pentru cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor Gheorghe Hagi, pe care i-a modelat nu doar ca fotbaliști, ci și ca oameni.

Și-a încheiat cariera pe stadionul lui Beșiktas, pe malul Bosforului, antrenând pentru ultima dată România cu speranța de a califica la Cupa Mondială, după ce la primul său mandat ca selecționer a calificat naționala la Campionatul European de Fotbal din 1984.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare