Președintele francez Emmanuel Macron s-a referit din nou, joi seară, la alegerile prezidențiale anulate în România și la interferența electorală a Rusiei, etalând o poziție diametral opusă de cea a vicepreședintelui american J.D. Vance, cu care afirmă că a discutat despre decizia Curții Constituționale de a anula scrutinul prezidențial.
Macron a susținut un dialog pe rețele sociale – Facebook, Instagram, X, Youtube, TikTok – cu internauții și a răspuns mai multor întrebări privind securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, relația transatlantică și democrație. Una din întrebări a venit, pe X, și din partea CaleaEuropeană.ro cu privire la modul în care liderul francez interpretează afirmațiile critice ale vicepreședintelui american J.D. Vance cu privire la anularea alegerilor prezidențiale.
“Este o decizie inedită, foarte gravă, care a bulversat România, o decizie luată de Curtea lor Supremă, luată de judecători. Este extrem de grav și inedit și este luată în Uniunea Europeană. Este dur că instanța supremă a identificat faptul că Rusia, prin intermediari, conturi false, relații, a manipulat aceste alegeri. Cu utilizarea masivă a anumitor rețele sociale a influențat, chiar a plătit voturi, a modificat complet sinceritatea scrutinului. Scrutinul a fost nesincer, a fost anulat primul tur, ceea ce este inedit”, a spus Emmanuel Macron, răspunzând unei întrebări venite de la un internaut pe TikTok. Răspunsul lui Macron începe la minutul 49:55 la înregistrarea de pe Youtube.
Liderul francez a recunoscut că europenii erau convinși că sistemul lor democratic este foarte solid, însă acum este “supus vulnerabilității pentru că astăzi ne informăm de pe rețelele sociale, putem fi manipulați prin propagandă, la o scară foarte mare”.
“Într-un fel, cei care au dezvoltat această putere sunt mai bine înarmați decât noi. De asta trebuie să aducem răspunsuri cu privire la acele alegeri”, a continuat Macron.
Apoi, președintele francez a precizat că a discutat cu vicepreședintele american despre acest subiect, când J.D. Vance a efectuat o vizită la Paris, luni, 10 februarie.
“L-am auzit pe vicepreședintele Vance, cu care am avut un schimb de opinii la Paris, care a fost foarte interesant, într-adevăr, cordial. A spus că a fost șocat de această decizie, dar pe mine nu m-a șocat decizia. Nu comentez decizia unei curți supreme, fie că este curte supremă americană, britanică sau română. Mă șochează că Rusia a influențat masiv sinceritatea alegerilor în România”, a detaliat Macron.
Referindu-se la pledoaria lui Vance pentru libertate de exprimare, Macron a spus că influențarea pe rețele sociale, discursurile antisemite și rasiste, manipularea în masă a informației “nu este libertate de exprimare”.
J.D. Vance, dublu atac la adresa deciziilor instanțelor democratice din România
Vicepreședintele american J.D. Vance a criticat joi din nou anularea alegerilor prezidențiale din România, afirmând într-un discurs susținut la conferința conservatoare CPAC că nu poți avea valori democratice comune cu Statele Unite dacă “anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul”. În aceeași zi, miliardarul american Elon Musk l-a denumit “tiran” pe președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache, care a precizat că hotărârea CCR de anulare a alegerilor este “legitimă” în “apărarea principiului constituțional al suveranității naționale”.
Prima dată, J.D. Vance a lansat vineri, 14 februarie, de la tribuna Conferinței de Securitate de la München, critici dure la adresa unor decizii recente din Europa, citând anularea alegerilor prezidențiale din România, și avertizând că amenințarea principală pentru democrația europeană nu vine dinspre Rusia sau China, ci din interior, printr-o renunțare treptată la valorile fundamentale comune cu Statele Unite.
“Amenințarea care mă îngrijorează cel mai mult nu despre dinspre Rusia, China sau alt actor extern, ci ceea ce se întâmplă în interiorul Europei. (….) Situația a devenit atât de gravă încât, în decembrie, România a anulat dintr-o lovitură rezultatul alegerilor prezidențiale pe baza suspiciunilor șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor săi continentali. Acum, din câte am înțeles, argumentul a fost că dezinformarea rusă a infectat alegerile din România”, a declarat Vance într-un discurs susținut în cadrul Conferinței, pe care l-a întrebuințat pentru a critica ceea ce el a numit “regresul” libertății de exprimare în Europa.
Macron acuză Rusia că a manipulat alegerile prezidențiale din România: ”Rusia constituie o amenințare existențială pentru europeni”
De cealaltă parte, Emmanuel Macron a reiterat marți ideea că Rusia a manipulat alegerile prezidențiale din România, într-un interviu acordat presei franceze.
El s-a referit la “acțiunile sale la frontiera Poloniei, atacurile sale cibernetice în toate țările noastre, prin atacuri, ca în Marea Britanie, prin manipularea informațiilor sau a proceselor electorale, ca în România, prin amenințările sale explicite prin doctrina sa nucleară”.
Era pentru a treia oară când liderul de la Elysee s-a referit la procesul electoral din România, anulat în întregime de Curtea Constituțională, pe fondul ingerințelor externe care au condus la un proces electoral viciat.
Prima dată când s-a exprimat pe această temă, în luna decembrie 2024, la Varșovia, Emmanuel Macron a pledat pentru măsuri în Europa împotriva atacurilor informaționale ale Rusiei care “au determinat Curtea Constituțională din România să suspende procesul electoral”. La începutul lunii ianuarie, în discursul anual adresat corpului diplomatic francez, Macron s-a referit la alegerile prezidențiale anulate din România citând “ingerințe și manipulări electorale atribuite în mod clar Rusiei”.
Ulterior, în discursul adresat marți diplomaților străini acreditați la București, președintele Ilie Bolojan a afirmat că decizia anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut din România a fost ”gestionată cu instrumente democratice” din cauza unor ”ingerințe externe”.
Context
În România, Curtea Constituțională a luat o decizie fără precedent într-o țară democratică, respectiv anularea alegerilor prezidențiale din 2024, constatând că procesul electoral a fost viciat în integralitatea sa. Decizia a venit după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării a desecretizat rapoartele serviciilor de informații, analize și date care au relevat că România a fost vizată de 85.000 de atacuri cibernetice având mod de operare al unui actor statal, au identificat o campanie finanțată și coordonată de creștere accelerată a profilului candidatului independent Călin Georgescu, iar contraspionajul românesc a identificat date privind intențiile unor persoane de a afecta suveranitatea României și de a sprijini accesul lui Călin Georgescu, candidat anti-NATO și anti-UE, la funcția de președinte.
Reacții internaționale de sprijin pentru România în fața ingerințelor Rusiei
Ulterior, președintele de la acea vreme, Klaus Iohannis, a nominalizat direct Rusia ca actor ce a stat în spatele acestei operațiuni hibride împotriva României, subliniind că este vorba despre modul de acțiune în această direcție și că procedura de atribuire va dura. În același timp, și președintele francez Emmanuel Macron și fostul premier belgian Alexander De Croo au arătat cu degetul spre Rusia, o poziție de condamnare a ingerințelor la adresa democrației venind și din partea președintelui german Frank-Walter Steinmeier. De asemenea, un raport oficial al guvernului francez a confirmat “manipularea pe scară largă” a alegerilor din România, primele alegeri democratice majore din Europa anulate din cauza ingerințelor străine.
Și NATO a transmis săptămâna trecută prima sa reacție oficială publică și argumentată cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România, anul trecut, subliniind că arătând că operațiunea Rusiei în România a fost “înșelăciune” printr-o “campanie amplă pregătită dinainte pentru a afecta clandestin un scrutin”.
Poziția NATO a venit în ajunul Conferinței de Securitate de la München, al cărei raport anual menționează “atacurile hibride agresive” ale Rusiei în Europa și “interferențe electorale în România”.
Poziția exprimată de SUA anul trecut
Poziția SUA cu privire la ingerințele externe în alegerile din România a fost exprimată anul trecut pe multiple paliere, în timpul administrației Biden. Delegația Congresului SUA la NATO, s-a arătat “profund îngrijorată de dovezile convingătoare” privind influența Rusiei în alegerile din România, precizând că “suntem alături de România în preocuparea sa de a organiza alegeri prezidențiale libere și corecte”. Și Comisia din SUA pentru securitate și cooperare în Europa a condamnat ferm “interferenţa malignă a Rusiei în alegerile din România”.
“Orice îndepărtare a politicii externe a României de alianțele sale occidentale prin interferența unui actor străin ar avea un impact negativ grav asupra cooperării România-SUA în materie de securitate“, a transmis, la momentul respectiv, și Departamentul de Stat.




