Franța și Germania au reacționat miercuri la planurile Statelor Unite de a-și reduce contingentul militar din România, subliniind că această decizie nu reprezintă un semn de slăbiciune, ci o adaptare firească a prezenței americane în Europa și o dovadă a încrederii Washingtonului în aliații săi europeni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului german al Apărării, Mitko Mueller, decizia americană „nu este neobișnuită” și reflectă „încrederea Statelor Unite în capacitățile partenerilor și aliaților lor militari europeni”, relatează agenția Ukrinform.
Oficialul german a amintit că la recentele summituri NATO și reuniuni ale miniștrilor Apărării, Washingtonul a reafirmat sprijinul deplin pentru apărarea Europei, dar și dorința ca aliații europeni să își asume un rol mai important în menținerea securității continentului. În privința României, Meyer a subliniat că retragerea unor unități americane era „de așteptat”, întrucât „prezența lor acolo nu era menită să fie permanentă”.
De la Paris, Ministerul francez al Apărării a transmis că apărarea flancului estic al NATO „va rămâne fiabilă” și că statele europene, inclusiv Franța și Germania, vor continua să sprijine eforturile Alianței pentru descurajare și securitate în regiune, scrie și Digi24.
De altfel, ministrul francez al forțelor armate, Catherine Vautrin, se află joi în România. Pe agenda vizitei figurează discuții bilaterale cu omologul român Ionuț Moșteanu și vizitarea contingentelor dislocate în Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, de la Cincu, unde este amplasat grupul de luptă al NATO din România, condus de Franța.
România și aliații din NATO au fost informați de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa, ca parte a conceptului Global Posture Review, exercițiul periodic de evaluare a prezenței și implicării militare americane la nivel global.
Publicația ucraineană Kyiv Post a relatat marți noapte că administrația președintelui american Donald Trump este pregătită să retragă mii de soldați americani din România și și-a notificat aliații occidentali la începutul acestei săptămâni cu privire la decizia sa de a retrage trupele, un anunț oficial fiind așteptat în zilele următoare. Totodată, publicația americană Stars and Stripes a relatat în aceeași zi că Divizia a 3-a Infanterie a preluat comanda operațiunilor Armatei SUA în regiunea Mării Negre, cu o forță operativă de soldați trimiși în România pentru o misiune de nouă luni.
„Redimensionarea forței rotaționale” a fost explicată de ministrul apărării naționale Ionuț Moșteanu, care a spus că în România vor rămâne „în jur de 900 – 1.000 de soldați americani, un pic peste nivelul dinaintea începerii războiului din Ucraina”.
Prezența trupelor americane din România, prin redimensionarea forței rotaționale care opera și în țara noastră, revine, de fapt, la nivelul dinaintea războiului din Ucraina, a transmis și președintele Nicușor Dan.
În același timp, Armata Statelor Unite ale Americii a declarat miercuri că decizia de a nu înlocui trupele americane care pleacă din România nu reprezintă o retragere a SUA din Europa, în timp ce ambasadorul Statelor Unite la NATO, Matthew Whitaker, a asigurat că “Statele Unite rămân angajate față de România ca aliat NATO de încredere”.
O reacție a venit și din partea președinții Comisiilor pentru Forțele Armate din Congresul american. Astfel, senatorul republican Roger Wicker, președintele Comisiei pentru Forțele Armate din Senat, și reprezentantul republican Mike Rogers, au emis o declarație comună în care își exprimă îngrijorarea față de anunțul Pentagonului privind încetarea rotației brigăzii americane din România, considerând că decizia „pare necoordonată și în contradicție directă cu strategia președintelui”.





