Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că în următorii doi-trei ani vor fi puși în sistem încă 3GW de energie regenerabilă, ținta fiind ca până în 2027 10 GW să fie din surse nepoluante, informează Agerpres.
”În cursul lunii iunie vom finaliza evaluarea şi semnarea contractelor pentru cei aproape 3 GW de energie regenerabilă, solar şi vânt, prin PNRR, pentru că a fost o suprascriere de proiecte. Avem foarte multe proiecte, în total aproape 3 GW de energie regenerabilă. Asta înseamnă că, în următorii doi – trei ani, vom avea puşi în sistem încă 3 GW. Ne dorim ca până în 2027 să avem 10 GW de energie regenerabilă”, a menţionat Virgil Popescu, la Forumul Energiei, la Financial Intelligence.
Din punctul său de vedere, echilibrarea sistemului energetic de transport din România va trebui să înceapă.
”Suntem în discuţii cu parteneri europeni, cu parteneri emiratezi pentru a putea porni acest acest proiect. Sunt convins că suntem foarte aproape de a ajunge la o înţelegere”, a mai spus Virgil Popescu.





