Premierul Poloniei, îngrijorat de refuzul Berlinului de a furniza arme Ucrainei: Este o „mare dezamăgire” că Germania blochează sprijinul Estoniei pentru Kiev

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, s-a declarat marţi îngrijorat de reacţia Berlinului la concentrarea de forţe militare ruse în apropierea frontierei Rusiei cu Ucraina, după ce au apărut informaţii că Germania blochează Estonia să trimită Kievului artilerie de proveniență germană, refuzând să emită autorizațiile necesare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„Observ cu îngrijorare situaţia din Ucraina şi reacţiile vecinilor noştri din Germania în faţa ameninţării din partea Rusiei. O mare dezamăgire este, printre alte lucruri, ezitarea Germaniei în a-şi da consimţământul pentru furnizarea de arme din Estonia către un stat care se pregăteşte să se apere împotriva unui agresor”,  a scris Mateusz Morawiecki într-o postare pe Facebook.

Berlinul este reticent în a emite autorizaţii pentru exportul de arme de origine germană către Ucraina, care se pregăteşte pentru o potenţială invazie rusă. La rândul său, ministrul apărării leton Artis Pabriks, a declarat că politica Berlinului privind armele pentru Ucraina este ”o mare greşeală”.

Refuzul Germaniei de a furniza arme Ucrainei pe fondul crizei de securitate de la granița cu Rusia are ca scop evitarea escaladării tensiunilor, a declarat ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, într-un interviu publicat sâmbătă.

Între timp, Estonia și celelalte țări baltice, Letonia și Lituania, au anunțat că vor trimite Ucrainei rachete antitanc şi antiaeriene fabricate în SUA.

În egală măsură, Ambasada Statelor Unite la Kiev a anunțat printr-un mesaj publicat pe Twitter că primul din cele câteva transporturi din pachetul de asistenţă de securitate în valoare de 200 milioane de dolari acordat de Washington armatei ucrainene, autorizat în decembrie de preşedintele Joe Biden, a sosit la Kiev.

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat că în ultimii ani ţara sa nu a sprijinit exportul de arme și a cerut Statelor Unite şi Uniunii Europene să reflecteze cu atenţie când iau în calcul sancţiuni împotriva Rusiei în cazul unei agresiuni a acesteia contra Ucrainei, subliniind că “trebuie să luăm în considerare consecinţele (sancţiunilor) asupra noastră”.

Polonia i-a cerut constant Berlinului să adopte o poziţie mai dură faţă de Rusia, în special cu privire la gazoductul Nord Stream 2, care ar urma să transporte gaz din Rusia în Germania. Săptămâna trecută Morawiecki  a descris  gazoductul Nord Stream 2 drept „instrumentul de şantaj” al Moscovei, context în care a apreciat că actuala creştere a preţurilor la energie în Europa este deopotrivă efectul comportamentului Rusiei şi al politicii UE.

În schimb, ministrul german al apărării a promis sprijin prin instalarea unui spital de campanie în Ucraina, în timp ce prăpastia incertitudinii vis-a-vis de poziția Berlinului a fost adâncită după declaraţia de vineri a comandantului marinei germane – Kay-Achim Schönbach, care între timp a demisionat -, care a spus că preşedintele rus Vladimir Putin ”merită probabil” respect şi că peninsula Crimeea ”niciodată nu va reveni înapoi” Ucrainei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare