Premierul ungar Peter Magyar s-ar putea întâlni cu Volodimir Zelenski în Transcarpatia înainte de sfârșitul lunii noiembrie

Prim-ministrul Ungariei, Peter Magyar, a declarat vineri că s-ar putea întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în Transcarpatia, în vestul Ucrainei, înainte de sfârșitul lunii noiembrie, informează agenția ungară MTI, citată de Agerpres.

Într-o intervenție telefonică la postul public de radio Kossuth, de la Dublin, șeful guvernului ungar a precizat că a discutat despre organizarea întrevederii cu liderul ucrainean într-o convorbire de aproximativ 10–15 minute, desfășurată joi.

Magyar a explicat că locul ales pentru întâlnire este Transcarpatia, nu Budapesta sau Kievul. Miniștrii de externe ai celor două țări lucrează în prezent la coordonarea detaliilor, astfel încât întrevederea să poată avea loc până la încheierea lunii în curs.

Premierul ungar se află în capitala Irlandei pentru reuniunea informală a șefilor de stat sau de guvern din UE, organizată vineri, după summitul Comunității Politice Europene de joi.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare