Corespondență de la Strasbourg – Robert Lupițu
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat, la Strasbourg, angajamentul României de a fi un partener de încredere în procesul decizional la nivelul Uniunii Europene pe durata exercitării de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului UE.
Șefa executivului de la București a făcut aceste precizări în cadrul unei cine oficiale oferite luni seara de preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

“Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat angajamentul României de a fi un partener de încredere în procesul decizional la nivelul Uniunii Europene pe durata exercitării de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului UE. În context, premierul a exprimat dorinţa de a avansa cât mai multe dintre dosarele legislative în prima parte a mandatului preşedinţiei române. Viorica Dăncilă a asigurat interlocutorii de toată deschiderea Guvernului României către o cooperare instituţională susţinută, în scopul consolidării Uniunii Europene şi al apropierii acesteia de cetăţeni“, precizează Guvernul într-un comunicat.
La eveniment au mai fost prezenţi vicepreşedintele PE Ioan Mircea Paşcu, secretarul general al PE, Klaus Welle, preşedintele grupului S&D, Udo Bullman, vicepreşedintele grupului PPE, Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele grupului ECR, Olaf Henckel, vicepreşedintele grupului ALDE, Norica Nicolai, co-liderii delegaţiei române în PPE – Adina Vălean şi Teodor Stolojan, liderul delegaţiei române în S&D – Dan Nica, şeful de cabinet al preşedintelui PE – Diego Vanga Fano şi reprezentanţi ai SGCONS.
Din delegaţia română au făcut parte Carmen Dan – ministrul Afacerilor Interne, Rovana Plumb – ministrul Fondurilor Europene, Teodor Meleşcanu – ministrul Afacerilor Externe, Eugen Teodorovici – ministrul Finanţelor Publice, Marius-Constantin Budăi – ministrul Muncii şi George Ciamba – ministrul delegat pentru Afaceri Europene.
Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a urat succes preşedinţiei României la Consiliul UE, prima preşedinţie de la aderare, şi a exprimat deschiderea sa şi a Parlamentului European pentru a lucra şi coopera strâns, în vederea închiderii dosarelor legislative, se mai arată în comunicatul Guvernului.
Citiți și
Guvernul condus de prim-ministrul Viorica Dăncilă prezintă marți, în Parlamentul European, programul de lucru și prioritățile cu care România va prezida în primele șase luni ale acestui an peste reuniunile Consiliului Uniunii Europene.
Eurodeputaţii vor discuta marţi cu premierul român Viorica Dăncilă despre priorităţile primei preşedinţii rotative a României la Consiliul UE – axate pe convergență și coeziune, valori comune, siguranţă, consolidarea Europei ca actor global și valori comune – în cadrul unei dezbateri care va începe la 16:00 ora României și care va fi transmisă LIVE pe CaleaEuropeană.ro.
Citiți, pe larg, și rămâneți la curent cu știrile și activitățile privind Președinția României la Consiliul UE
România a preluat marți, 1 ianuarie 2019, la aniversarea a 12 ani de aderare la Uniunea Europeană, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Este pentru prima dată când țara noastră asigură, timp de șase luni, responsabilitatea de a prezida peste cele 28 de state membre ale UE și reprezintă centrul procesului decizional european într-o perioadă concomitentă cu definirea viitorului Europei Unite. Cei patru piloni tematici care reprezintă în aceste șase luni fundamentul agendei de lucru a președinției României la Consiliul UE vizează: <Europa convergenței>, <Europa siguranței>, <Europa, actor global> și <Europa valorilor comune>. Mandatul României la șefia Consiliului UE este structurat în patru priorități tematice, însă tot atâtea vor fi și momentele cheie care vor da un tuș unic acestei președinții: retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, preconizată a avea loc la 29 martie, summit-ul de la Sibiu, prima reuniune europeană la vârf din istorie care are loc chiar de Ziua Europei, 9 mai, alegerile pentru Parlamentul European din 23-26 mai și impulsionarea tratativelor privind adoptarea viitorului Cadru Financiar Multianual.
Ziua de marți, 15 ianuarie, din Parlamentul European – prezentarea priorităților președinției rotative și dezbaterea dintre premierul Viorica Dăncilă și eurodeputați – va marca ultimul moment ritualic în preluarea președinției Consiliului UE de către România, după vizita Guvernul român la Bruxelles în decembrie 2018, vizita la București a lui Sebastian Kurz de predare simbolică a ștafetei președinției din partea Austriei, prezidarea primului Consiliu Afaceri Generale al UE și vizita liderilor instituțiile UE și a Colegiului Comisiei Europene la București, în perioada 10-11 ianuarie.
.





