Connect with us

INTERNAȚIONAL

Se încheie ”era Tsipras” în Grecia. Partidul premierului populist a pierdut alegerile legislative la o diferență de peste 10%

Published

on

© Kyriakos Mitsotakis/ Facebook

Partidul Conservator grec Noua Democraţie (ND), condus de Kyriakos Mitsotakis, a câştigat alegerile legislative anticipate desfăşurate duminică în Grecia, devansând formaţiunea de stânga Syriza a actualului premier Alexis Tsipras, arată un sondaj publicat la ieşirea de la urme, transmite AFP, potrivit Agerpres

© Kyriakos Mitsotakis/ Facebook

Conform acestui sondaj, Noua Democraţie a obţinut circa 40% din voturi, iar Syriza circa 28,5%. Pe locul trei vine formaţiunea de centru-stânga Mişcarea Schimbării (KINAL), cu 6-8%, urmată de comuniştii din partidul KKE, cu 5-7%, informează sursa citată.

Victoria partidului lui Mitsotakis vine la o lună și jumătate după ce, la alegerile europene, Noua Democrație a câștigat 33,11% din voturi, în timp ce Syriza s-a situat mult în spatele formațiunii, cu doar 23,78% din voturi. De alfel, scrutinul anticipat de duminică a fost convocat de guvernul condus de Alexis Tsipras.

Dacă aceste rezultate se mențin după numărarea voturilor, partidul lui Kyriakos Mitsotakis, fiul fostului premier Konstantinos Mitsotakis, ar putea forma singur o majoritate în legislativ, ceea ce i-ar permite alcătuirea unui guvern de dreapta care nu ar avea nevoie de alianţe cu alte formaţiuni. Potrivit legislației electorale, partidul câștigător în alegerile legislative obține un bonus de 50 de locuri în parlament, o majoritate putând fi construită de 151 de parlamentari din totalul de 300 de mandate ale legislativului elen.

Printre promisiunile electorale și obiectivele guvernamentale care i-au asigurat Mitsotakis victorie sunt promisiuni precum impozite mai mici, o privatizare mai mare a serviciilor publice și o renegociere a înțelegerii cu creditorii Greciei, care ar permite reinvestirea mai multor bani în țară.

Un reprezentant al partidului Syriza, Panos Skourletis, a recunoscut înfrângerea formaţiunii sale. ”Avem o victorie clară pentru Noua Democraţie. Să vedem cum o vor folosi”, a spus acesta la postul naţional de televiziune.

Pierderea scrutinului de către partidului lui Tsipras era una aşteptată, actualul premier fiind acuzat că şi-a ”trădat” electoratul prin acceptarea măsurilor de austeritate impuse de instituţiile europene şi de creditorii internaţionali, deşi când a ajuns la putere în 2015 el a promis că va pune capăt austerităţii.

La acel moment, premierul Alexis Tsipras a practicat o atitudine populistă, intrând într-o coliziune politică cu partenerii și cu instituțiile europene, iar evenimentele culminând cu un referendum la 5 iulie 2015, în cadrul căruia 61,3% dintre cetățenii eleni au respins planul de salvare de 86 de miliarde de euro propus de UE, condiţii pe care însă, după referendum, guvernul lui Tsipras le-a aplicat în mare parte și care au fost încheiate în august 2018.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Studenții români se pot înscrie în programul bursier ”Fulbright Student” pentru a studia în SUA în anul academic 2021-2022

Published

on

© Fulbright-Facebook

Comisia Fulbright Româno-Americană a deschis competiția de burse Fulbright Student pentru anul academic 2021-2022. Candidaturile pot fi depuse online până la 11 mai 2020.

Bursele ”Fulbright Student” se adresează absolvenților, masteranzilor, studenților aflați în an final, dar și doctoranzilor români de la toate disciplinele, exceptându-le pe cele clinice.

Mai multe detalii despre Fulbright Student Award se găsesc aici.

© Fulbright-Facebook

Pentru a aplica la acest program, candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate: să aibă cetățenie română, să dețină diplomă de licență/ să fie în ultimul an la studii de licență, master sau doctorat și să cunoască limba engleză la un nivel avansat. Programul are o durată de un an academic (9 luni, începând cu luna august a anului 2021).

Persoanele care doresc să aplice la acest program trebuie să completeze formularul de înscriere, în cadrul căruia vor include trei scrisori de recomandare din partea unor profesori sau specialiști recunoscuți în România sau în străinătate, precum și varianta scanată a diplomei de licență/masterat/doctorat, însoțită de traducerea acesteia. Toate aceste documente trebuie trimise până la 11 mai 2020.

Câștigătorii competiției Fulbright Student Award vor beneficia de următoarele facilități: transport gratuit, plata taxelor de studiu în limita bugetului stabilit, cărți și alte materiale de studiu, asigurare medicală și o bursă pentru anul academic 2021-2022.

Continue Reading

NEWS

În România, doar unul din cinci lucrători beneficiază de prevederile unui contract colectiv de muncă (Cartel ALFA)

Published

on

© Confederatia Nationala Sindicala ”Cartel ALFA”/ Facebook

În România, doar unul din cinci lucrători beneficiază de prevederile unui contract colectiv de muncă, atrage atenția CNS ”Cartel ALFA”.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, ”acoperirea prin contracte colective a scăzut în 22 din cele 27 de state membre ale UE din 2000, ca urmare a politicilor deliberate implementate de statele membre și avizate de Comisia Europeană, deseori din cauza unei idei greșite că nivelurile ridicate ale negocierii colective ar avea un impact negativ asupra economiei.”

Citiți și:
Bogdan Hossu, președintele Cartel ALFA: Contractul Colectiv de Muncă este un instrument de blocare a dumpingului social, la care România este sursă principală în Europa

Astfel, milioane de lucrători sunt perdanți din cauză că statele membre ale Uniunii Europene nu reușesc să protejeze negocierile colective, mai spune sursa precizată anterior. 

În comunicatul amintit mai sus este precizat că cea mai mare scădere a procentului de lucrători acoperiți de prevederile unui contract colectiv a fost în România (de la 100%, procent înregistrat în perioada 2000-2002, la 23%, în intervalul 2016-2018), Grecia (de la 100% la 25%) și Bulgaria (de la 56% la 23%), potrivit datelor de la Universitatea din Amsterdam.

Există, de asemenea, o discrepanță în ceea ce privește acoperirea între țările din Uniunii Europeană: doar 7% din lucrători beneficiind de negocieri colective în Lituania, comparativ cu 98% în Austria.

© Confederatia Nationala Sindicala ”Cartel ALFA”/ Facebook

Avertismentul privind aceste statistici apare în contextul în care Comisia Europeană a lansat în luna ianuarie a acestui an o consultare cu privire la salariile minime juste.

Confederația Europeană a Sindicatelor, din care face parte și Confederația Națională Sindicală ”Cartel ALFA” consideră că inițiativa Comisiei pentru stabilirea de salarii minime juste este o ocazie care trebuie utilizată pentru a proteja negocierile colective în cazul în care acoperirea prin contracte colective este deja ridicată și să le extindă în țările unde negocierile colective sunt la un nivel scăzut, pentru a reduce inegalitățile, pentru a îmbunătăți condițiile de muncă și a crește productivitatea.

”Creșterea salariilor minime naționale este minimul necesar pentru a menține oamenii deasupra pragului sărăciei, dar negocierea colectivă este cea mai bună metodă de a permite lucrătorilor să primească în mod real salarii echitabile, precum și de a oferi condiții bune pentru lucrătorii atipici. Eșecul statelor membre de a acționa pentru a promova dreptul lucrătorilor și capacitatea de negociere colectivă ține salariile jos. Negocierea colectivă scăzută înseamnă și salarii minime mai mici: salarii minime corecte pot fi create doar acolo unde piața muncii include sisteme de negociere colectivă eficiente și care asigură un proces adecvat de acoperire.”, a precizat secretarul general adjunct al Confederației Europene a Sindicatelor, Esther Lynch.

Aceasta a salutat ”faptul că Comisia Europeană a recunoscut că negocierile colective sunt esențiale pentru o economie echitabilă”.

”Acum este logic ca aceasta să promoveze negocierile colective, în special în cazul în care numărul de lucrători acoperit de contracte colective este redus. Acest lucru poate începe cu cerința ca cele 2 trilioane de euro (14% din PIB) pe an care reprezintă cheltuielile publice pentru servicii, lucrări și achiziții să meargă către firme care au un contract de negociere colectivă.”, a completat secretarul general adjunct al Confederației Europene a Sindicatelor.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la București, primit de Majestatea Sa Margareta la Palatul Elisabeta

Published

on

© romaniaregala.ro

Adrian Zuckerman, noul ambasador al SUA la București, a fost primit de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la Palatul Elisabeta, potrivit comunicatului familiei regale.

De asemenea, la întâlnire a participat Alteța Sa Regală Principele Radu.

Custodele Coroanei și Principele Radu au purtat cu ambasadorul SUA la București un dialog pe teme legate de cooperarea româno-americană în domeniul economiei și educației, științelor și artelor, precum și despre acțiunile și contribuția României în plan internațional.

România și Statele Unite ale Americii au stabilit relații diplomatice acum  140 de ani, la 14 iunie 1880, în vremea Principelui Suveran Carol I și a Președintelui Rutherford B. Hayes.

Familia Regală reamintește că Regele Mihai a primit la Palatul Elisabeta trimișii Statelor Unite ale Americii în anii 1944-1947.

În timpul întrevederii, Majestatea Sa Margareta a ținut să arate ambasadorului Zuckerman încăperile istorice ale palatului, cu precădere Biroul Regal, Salonul Alb și Sala Regilor unde, s-au defășurat întâlniri care au marcat destinul României în secolul XX.


Adrian Zuckerman a fost confirmat  la 21 noimebrie de Senatul american în funcția de ambasador în România, avocatul propus de președintele Statelor Unite Donald Trump pentru această funcție devenind astfel cel l-a succedat pe Hans Klemm.

Adrian Zuckerman, de profesie avocat, a fost admis în Baroul din New York în 1984, şi partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.

Acesta a ocupat în trecut funcția de co-președinte pentru proprietăţi imobiliare şi servicii corporate la Epstein Becker & Green New York, iar înainte de aceasta a fost preşedinte pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York.

În plus, acesta a fost, de asemenea, și judecător în cadrul Real Estate Board – New York. Activ în ceea ce priveşte iniţiativele filantropice şi educaţionale, Zuckerman este membru în board-ul Kids Corp. şi în board-ul absolvenţilor Facultăţii de Drept din New York.

Potrivit Casei Albe, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română. El are diplomă de absolvire de la Massachusetts Institute of Technology (1979), iar diploma în drept este obţinută la New York Law School (1983).

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending