SUA au „destui bani” pentru războiul împotriva Iranului, dă asigurări secretarul Trezoreriei

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a subliniat că guvernul american dispune de „destui bani” pentru a finanța conflictul pornit împreună cu Israel împotriva Iranului, dar va solicita Congresului să aprobe o finanțare suplimentară pentru a se asigura că armata americană este bine aprovizionată în viitor, informează Reuters și EFE, citate de Agerpres

Acesta a avut o serie de declarații în cadrul emisiunii „Meet the Press”, a postului NBC News, în cadrul căreia a exclus orice creștere de taxe pentru finanțarea războiului. 

Reacția sa vine după ce colegul său de la Apărare, secretarul Pete Hegseth, a anunțat că Pentagonul are nevoie pentru acest război de o suplimentare de circa 200 de miliarde de dolari a bugetului său, care pentru anul fiscal în curs este de circa 900 de miliarde de dolari, cea mai mare sumă alocată vreodată armatei SUA.

Acordarea unei finanțări suplimentare pentru războiul din Iran se lovește de o opoziție solidă în Congres. 

Președintele Donald Trump nu a trimis încă o cerere oficială pentru creștere bugetului Apărării, iar administrația sa a precizat că această sumă s-ar putea schimba.

Dar „avem destui bani pentru a finanța acest război”, a asigurat Bessent. 

„Președintele Trump a consolidat armata, la fel cum a făcut în primul său mandat, cum face acum și în al doilea mandat și dorește să se asigure că armata este bine aprovizionată în viitor”, a justificat el demersul de suplimentare a bugetului Pentagonului.

Pe de altă parte, secretarul Trezoreriei SUA a pledat pentru continuarea războiului împotriva Iranului, motivând că uneori este necesară „escaladarea” pentru a „dezescalada”.

La fel ca Trump, el a susținut că forțele aeriene și navale iraniene sunt „complet distruse” și că SUA și Israelul bombardează zilnic în Iran stocurile de rachete și fabricile care le produc.

Duminică, Trump a amenințat Iranul cu distrugerea infrastructurii energetice dacă nu redeschide Strâmtoarea Ormuz în 48 de ore.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare