La o săptămână după alegerile europene, liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene își dau întâlnire pentru un prim summit post-electoral, la Bruxelles, pe 17 iunie, succedat de summitul de vară al Consiliului European, din 27-28 iunie, pentru a decide cine vor fi liderii care vor conduce destinele instituțiilor UE până în 2029.
Cu un rol central în desemnarea celor mai importante poziții la nivel înalt din UE – alegerea președintelui Consiliului European, desemnarea președintelui Comisiei Europene și numirea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliul European va discuta despre următorul ciclu instituțional.
Însă, cu principalii lideri europeni – președintele francez Emmanuel Macron și cu cancelarul german Olaf Scholz – slăbiți după înfrângerea și devansarea lor de către extrema-dreaptă la alegerile europene din 9 iunie, cu premierul italian Giorgia Meloni asumându-și un rol mai puternic pentru Italia în aceste negocieri, cu popularii europeni întăriți și cu social-democrații și liberalii diminuați în vigoare politică, toți cei 27 de șefii de state sau de guverne intră într-un summit al cărui deznodământ nu este cunoscut. România este reprezentată de președintele Klaus Iohannis. După aproape zece ani ca membru al Consiliului European, președintele participă la acest summit și la următoarele reuniuni cu privire la negocierea pozițiilor de top pentru ultimele dăți înainte de a-și încheia epoca prezidențială.
Pe lângă funcția de președinte al Comisiei Europene, pentru care Ursula von der Leyen pornește din pole-position, liderii trebuie să aleagă un nou președinte al Consiliului European și pe Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, în vreme ce Parlamentul European își va alege președintele la ședința constitutivă de la jumătatea lunii iulie, existând tradiția că această poziție revine popularilor pentru jumătate de mandat și social-democraților europeni pentru a doua jumătate de mandat.
Orice decizie a Consiliului European trebuie să reflecte diversitatea și echilibrul UE din punct de vedere geografic, al mărimii țărilor, al genului și al apartenenței politice.
Presa de la Bruxelles deja a speculat că “un consens neobișnuit de timpuriu pare să se contureze” în privința funcțiilor de top din conducerea UE, referindu-se la Ursula von der Leyen din Germania pentru un al doilea mandat de președinte al Comisiei Europene, la fostul prim-ministrul social-democrat portughez António Costa ca președinte al Consiliului European, la Roberta Metsola (PPE) din Malta ca președintă a Parlamentului European și la prim-ministrul Estoniei Kaja Kallas (Renew Europe) ca Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.
Cu toate acestea, un fum alb la un astfel prim summit este greu de preconizat, deși atât Emmanuel Macron, cât și Olaf Scholz au indicat că își doresc o înțelegere rapidă pentru a demonstra capacitatea UE de a acționa. “Sunt șefi de stat și de guvern. Ei nu vin la Bruxelles doar pentru a aproba un acord“, afirma un diplomat european înainte de reuniunea de la Bruxelles, anticipând negocieri prelungite.
O explicație succintă: Cum se derulează acest proces?
Numirea liderilor instituțiilor Uniunii Europene este un proces care se desfășoară după reguli stabilite de Tratatul Uniunii Europene și criterii stabilite de liderii statelor membre. Consiliul European, fieful celor 27 de șefi de state sau de guverne, este instituția care decide cine vor fi președintele Consiliului European (doi ani și jumătate cu posibilitatea reînnoirii), Înaltul Reprezentant (cinci ani) și președintele Comisiei Europene (cinci ani). Deținătorul funcției de președinte al Parlamentului este ales la nivelul eurodeputaților pentru un mandat de doi ani și jumătate, cutuma prevede că poziția este împărțită de către cele două mari forțe politice – PPE și S&D -, fiecare câte o jumătate de mandat, dar ea ilustrează și echilibrul de forțe convenit la nivelul Consiliului European.
Dacă decizia în ceea ce privește președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant este una singulară, candidatul pentru șefia Comisiei Europene are nevoie să obțină nominalizarea din partea liderilor celor 27 de state membre, reuniți în Consiliului European, pentru a ajunge la votul din Parlamentul European. Potrivit tratatului UE, Consiliul European, ținând cont de rezultatele alegerilor europene, trebuie să hotărască cu majoritate calificată (minim 55% din statele membre care reprezintă 65% din populația UE) asupra unui candidat. Pentru a fi votată de Parlamentul European, Ursula von der Leyen, care și-a revendicat victoria și a propus reeditarea majorității pro-europene PPE – S&D – Renew în noul Parlament European, are nevoie să obțină nominalizarea din partea liderilor celor 27 de state membre, reuniți în Consiliului European. Noul Parlament European va avea 720 de membri, 361 reprezentând numărul minim de voturi pentru securizarea unei majorități în favoarea lui von der Leyen sau a oricărui alt candidat la șefia Comisiei Europene. PPE, S&D și Renew ar urma să dețină în 406 mandate, cu 45 peste majoritatea minimă.
Rezultatele alegerilor europene, extinderea succesivă a Uniunii Europene și reforma UE prin înființarea funcțiilor de Înalt Reprezentant (în 1999) și președinte de Consiliu European (în 2009) i-a determinat pe liderii europeni să introducă și criterii politice pentru stabilirea liderilor acestor instituții: apartenența politică, proveniența geografică și echilibrul de gen.
De altfel, toate cele trei poziții menționate necesită un vot cu majoritate calificată din partea liderilor statelor membre.
Consensul menționat de Politico Europe regăsește aceste propuneri în următoarea situație: Ursula von der Leyen, candidat pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene, face parte din Partidul Popular European, câștigător al alegerilor europene, și provine din Germania (centru-nord). Roberta Metsola, actuala președintă a Parlamentului European, este tot din PPE, provine din Malta (sudul Europei). Fostul premier portughez Antonio Costa este un lider influent al Socialiștilor și Democraților Europeni și provine din sud-vestul Europei. Kaja Kallas face parte din familia politică liberală Renew Europe și provine din Europa de Est.
Dacă pentru von der Leyen și Metsola (ambele PPE) drumul pare mai facil către păstrarea funcțiilor, pentru Costa (S&D) și Kallas (Renew Europe) situația este diferită. Rezerve au fost exprimate de unii lideri europeni faţă de cei doi din urmă, António Costa fiind investigat în Portugalia într-un dosar care a condus la demisia sa din funcţia de premier, în timp ce Kaja Kallas este cunoscută prin radicalismul său antirusesc, mai mulți lideri occidentali manifestându-şi înaintea alegerilor teama că s-ar putea ca ea să se concentreze exclusiv asupra Rusiei şi să neglijeze alte zone, precum Africa şi Orientul Mijlociu.
Cine ce dorește și cine negociază? PPE și S&D se duelează prin cuplurile Tusk – Mitsotakis și Scholz – Sanchez
Summitul Consiliului European este precedat, conform tradiției, de reuniuni separate ale familiilor politice europene, în frunte cu cele mai importante: Partidul Popular European și Partidul Socialiștilor Europeni.
Partidul Popular European de centru-dreapta este câștigătorul alegerilor europene cu rezultate aproape finale care îl plasează la 190 de mandate, reconfirmându-și statutul de prima forță politică. PPE este urmat la mare distanță de grupul Socialiștilor și Democraților Europeni, cu 136 de mandate și de Renew Europe cu 80 de mandate. Ambele formațiuni pro-europene cu care PPE formează tradițional majorități au obținut la aceste alegeri mai puține mandate în PE decât în 2019. Față de precedentele alegeri europene, popularii câştigă 14 mandate, social-democraţii pierd trei, iar liberalii pierd 22 de mandate. Cu toate acestea, cele trei grupări europarlamentare pro-europene pot alcătui în continuare o majoritate care să echivaleze și cu un “cordon sanitar” în fața extremei-drepte. De asemenea, majoritatea pro-europeană stabilă PPE – S&D – Renew Europe va fi una mai fragilă decât în 2019, fiind necesari Verzii pentru o majoritate mai solidă.
Dar pentru ca președintele Comisiei Europene să ajungă la votul din plen și pentru ca numirile în funcțiile de top să respecte criteriile de echilibru geografic, politic și de gen, decizia denumită colocvial “fumul alb” este rezultatul negocierilor dintre cei 27 de lideri europeni.
Astfel, Partidul Popular European i-a desemnat pe prim-ministrul polonez Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, și pe prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, să ghideze negocierile în numele PPE, în vreme ce Socialiștii Europeni i-au însărcinat pe cancelarul german Olaf Scholz și pe prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez cu această responsabilitate.
În prezent, 11 din cei 27 de lideri ai statelor membre ale UE fac parte din PPE, 5 din Renew Europe și 4 din Partidul Socialiștilor Europeni. Din ceilalți șapte, 3 sunt independenți, dar apropiați PPE-ului (Lituania, Bulgaria și Cipru), 2 aparțin ECR-ului și 2 sunt neafiliați.
Cele mai mari țări UE conduse de lideri PPE din perspectiva ponderii populației în votul cu majoritate calificată sunt Polonia (Donald Tusk) și România (Klaus Iohannis).
Cele mai mari țări UE conduse de lideri S&D sunt Germania (Olaf Scholz) și Spania (Pedro Sanchez), iar cele mai mari țări conduse de lideri Renew Europe sunt Franța (Emmanuel Macron) și Olanda (Mark Rutte).
Cea mai mare țară UE condusă de un lider conservator este Italia (chiar a treia cea mai mare țară), unde prim-ministru este Giorgia Meloni.
Fotografia fotoliilor liderilor UE la începutul summitului le arată pe Ursula von der Leyen (președintă a Comisiei Europene) și pe Roberta Metsola (președintă a Parlamentului European) ca favorite și îi înfățișează pe Antonio Costa și pe Kaja Kallas ca potențiali președinte al Consiliului European, respectiv șefă a diplomației europene.
De altfel, de la nivelul PES și Renew Europe, secretarii generali ai celor două familii politice au indicat că forțele lor politice sunt interesate de celelalte două poziții cheie care se află pe masa negocierilor – socialiștii pentru funcția de președinte al Consiliului European și liberalii pentru poziția de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.
Ce urmează după 17 iunie?
Dacă summitul de acum va fi un succes, summitul Consiliului European din 27-28 iunie va confirma aceste înțelegeri. Dacă nu, mai multe reuniuni ar putea urma având în perspectivă faptul că noul Parlament European se va reuni în sesiunea plenară inaugurală la 16 iulie 2024, cu un potențial vot pentru funcția de președinte al Comisiei Europene preconizat pentru data de 18 iulie.
Mandatul actualei Comisii Europene se încheie la 30 noiembrie 2024, împreună cu finalizarea mandatelor președintelui Consiliului European și Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, care deține și poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene. Atât șeful Consiliului European, cât și Înaltul Reprezentant sunt aleși de membrii Consiliului European. De asemenea, deciziile privind ocupanții fotoliilor de președinte al Comisiei și de Înalt Reprezentant presupun indirect și atribuirea a două mandate în Comisia Europeană în funcție de statele de proveniență ale liderilor aleși.
