Opt supraviețuitori ai Holocaustului i-au îndemnat pe tinerii europeni să ocolească partidele de extremă dreapta și să voteze pentru protejarea democrației la viitoarele alegeri europene, care au loc în perioada 6-9 iunie.
”Pentru milioane dintre voi, alegerile europene sunt primele alegeri din viața voastră. Pentru mulți dintre noi, ar putea fi ultimele”, se arată în scrisoarea deschisă, prezentată marți la Berlin, conform Deutsche Welle.
”Extrema dreaptă nu a ajuns la putere printr-o lovitură de stat, ci prin mijloace democratice. Prea mulți i-au subestimat, nu i-au luat în serios. Și în doar câțiva ani, pacea s-a transformat în război. Democrația noastră a devenit o dictatură. Nu am putut să oprim atunci, dar voi puteți astăzi. Democrația este a noastră, a tuturor. Tineri și bătrâni. Bunicii și nepoții. Evrei, creștini, musulmani, atei. Depinde de noi toți să facem din această țară și din această Europă ceea ce visăm. Milioane de oameni au ieșit deja în stradă în acest an împotriva extremismului de dreapta, iar acest lucru ne dă speranță. O Europă unită și pașnică este un dar minunat pentru noi toți. Ne amintim foarte bine de o perioadă în care acest lucru părea de neconceput”, a fost îndemnul lansat de grupul de supraviețuitori, făcând o paralelă între climatul politic actual și cel din Germania anilor 1930.
Scrisoarea a fost publicată de grupul de apărare a drepturilor Avaaz și a fost semnată de opt bărbați și femei cu vârste cuprinse între 81 și 102 ani care au fost martori direcți ai Holocaustului.
”Știu că atunci a existat o evoluție similară cu cea de astăzi: un guvern democratic slab și un partid care i-a mobilizat pe cei nemulțumiți”, a declarat Walter Frankenstein, în vârstă de 99 de ani, într-o declarație video.
”De aceea, tinerii de astăzi nu pot spune pur și simplu: <<Da, nu știu cu cine să votez, așa că prefer să nu merg deloc>>. Acesta este cel mai rău lucru pe care îl poți face. Democrația noastră trebuie să fie apărată din nou și din nou”, continuă acesta.
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) este cotat în prezent cu aproximativ 15% din voturile din Germania la viitoarele alegeri europene.
Ruth Winkelmann, care s-a ascuns de naziști într-un șopron împreună cu mama și sora ei, după ce tatăl ei a fost deportat în lagărul de concentrare de la Auschwitz, a declarat că a semnat scrisoarea ”pentru că AfD devine prea puternic”.
Ea a declarat pentru agenția de presă AFP că partidul de extremă dreapta are „destul de multe în comun” cu naziștii din anii 1930.
Cetățenii din cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene sunt chemați în perioada 6-9 iunie să-și exercite dreptul de vot și să decidă cum va arăta viitorul european.
Pentru a reliefa importanța alegerilor europene, videoclipul de promovare a acestui scrutin, lansat recent de Parlamentul European, se desfășoară sub sloganul ”Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”.
Procesul electoral pentru alegerile europene: reguli comune la nivelul UE și dispoziții naționale
În videoclipul de patru minute se succed mărturii ale unor persoane vârstnice din diferite țări membre, printre care și România, martore la evenimentele care au scris filele de istorie europeană.
La finalul videoclipului, tinerii fac schimb de locuri cu persoanele mai în vârstă, arătând cedarea responsabilității de a proteja democrația de la o generație la alta.
Potrivit celor mai recente sondaje europeen, 64% dintre tinerii cu drept de vot intenționează să voteze.




