Traian Băsescu îl condamnă pe Vladimir Putin: Crede că poate reface URSS, îngenunchind popoare ce doresc să trăiască în țări guvernate de valori europene

Europarlamentarul Traian Băsescu (PMP, PPE) îl condamnă pe președintele rus, Vladimir Putin, pentru decizia de a invada Ucraina, „îngenunchind popoare libere ce doresc să trăiască în ţări suverane şi independente şi guvernate de valori europene”.

„“Bătăuşul de la Kremlin”, suferind grav de un sindrom al puterii discreționare, crede că poate reface defunctul URSS, îngenunchind din nou popoare libere ce doresc să trăiască în ţări suverane şi independente şi guvernate de valori europene”, a scris deputatul european, pe Facebook. 

Traian Băsescu a reamintit că Republica Moldova are parte din teritoriu ocupat de “trupe de menţinere a păcii” ale Federaţiei Ruse care de fapt susţin regimul separatist din Transnistria, iar în Georgia armata rusă a ocupat în 2008 provinciile Aphazia şi Osetia de Sud.

Mai mult, eurodeputatul a precizat că în Ucraina, armata rusă a ocupat încă din 2014 Crimeea şi parte din regiunile Doneţk şi Lugansk unde, Rusia susţine regimuri separatiste.

„Acum câteva zile, “Bătăuşul de la Kremlin” a anunţat şi a trimis “trupe de menţinere a păcii” sub bombele cărora sunt ucişi mii de ucraineni, copii, femei, bărbaţi iar zeci de mii de femei şi copii se refugiază în ţările vecine abandonându-şi căminele. „Trupele de menţinere a păcii” trimise în Ucraina supun populaţia acestei ţări unui genocide ordonat de Putin. Putin a făcut din Federaţia Rusă un stat terorist, iar el este şeful suprem şi autoritar al acestui stat”, a conchis Traian Băsescu. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare