Trei militari francezi, parte a grupului NATO din România, au acordat salvat viața unui șoferul unui tir, după un accident pe autostrada A3

Trei militari francezi, parte a batalionului multinațional NATO FLFBG Romania dislocat la Cincu, au dat dovadă de curaj pe autostrada A3 București – Ploiești, au anunțat joi Ministerul Apărării Naționale și Ambasada Franței la București.

În timp ce se deplasau spre Ploiești, aceștia au asistat la un accident grav: un camion a rupt parapetul și s-a oprit chiar în fața lor.

Militarii au intervenit și au acordat primul ajutor șoferului aflat în stare de șoc și au securizat zona.

Unul dintre militari a spart geamul cabinei cu mâinile goale, rănindu-se la încheieturi, pentru a ajunge la victimă. Cu ajutorul unui alt participant la trafic, au reușit să extragă șoferul în timp ce din motorul camionului se scurgea combustibil și ieșea fum.

Datorită reacției rapide, profesionalismului și curajului lor, viața șoferului a fost salvată.

Generalul de brigadă Cyril Mathias, reprezentantul național al Franței și locţiitor al comandantului Diviziei Multinaționale Sud-Est din România, i-a felicitat pe cei trei militari pentru actul lor de curaj și solidaritate.

“Felicitări militarilor francezi pentru gestul lor extraordinar! O lecție de solidaritate și umanitate”, a transmis și MApN.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare