UE a adus laolaltă miniștrii de externe și reprezentanții statelor membre ale UE, Armeniei, Azerbaidjanului, Republicii Moldova, Turciei, Ucrainei și partenerilor din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan) pentru a discuta Agenda de conectivitate interregională, al cărei obiectiv este de a conecta UE cu Asia Centrală prin Turcia și Caucazul de Sud.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, această inițiativă va coordona investițiile strategice pentru stimularea comerțului și a dezvoltării socioeconomice prin intermediul unor conexiuni reziliente și eficiente în domeniul transporturilor, energiei și al tehnologiilor digitale, având la bază sustenabilitatea și tranziția ecologică.
Această reuniune are loc în urma abordării strategice a UE față de regiunea Mării Negre și a summitului UE-Asia Centrală.
UE a fost reprezentată de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, de comisarul european pentru extindere, Marta Kos, și de comisarul european pentru parteneriate internaționale, Jozef Síkela.
„Regiunea Mării Negre are o importanță strategică pentru UE. Războiul Rusiei în Ucraina are efecte secundare periculoase în întreaga regiune. Consolidarea militară a Moscovei, flota sa fantomă, minele plutitoare și bruiajul sistemelor de date ale navelor reprezintă provocări colective în materie de securitate care necesită un răspuns colectiv. Dincolo de Marea Neagră, războiul a afectat comerțul terestru între Asia și UE. Împreună cu partenerii noștri din Asia Centrală, vom diversifica conectivitatea între regiunile noastre și ne vom oferi mai multe oportunități în domeniul comerțului, energiei și al digitalizării”, a subliniat Kaja Kallas.
În cadrul reuniunilor, participanții și-au afirmat angajamentul de a aprofunda cooperarea în domenii de interes comun, de a spori reziliența reciprocă și de a promova regiuni mai conectate, mai sigure și mai prospere. Participanții au discutat, de asemenea, modalități de intensificare a cooperării în domeniul intereselor comune de securitate.
Cu această ocazie, ministrul român de externe, Oana Țoiu, a înaintat omologilor europeni oferta României de a găzdui Hub-ul de Securitate Maritimă, un proiect-fanion al Abordării Strategice UE la Marea Neagră.
Consolidarea securității, stabilității și rezilienței în regiunea Mării Negre
Regiunea Mării Negre, punte esențială între Europa și Asia, joacă un rol vital în comerțul internațional și în tranzitul cerealelor, energiei și materiilor prime critice, ceea ce o face esențială pentru securitatea regională și globală.
În cadrul unei prime reuniuni ministeriale, statele membre ale UE și țările din regiunea Mării Negre au confirmat importanța esențială a securității transregionale, inclusiv a securității maritime.
UE și-a exprimat disponibilitatea de a intensifica sprijinul acordat statelor membre și partenerilor pentru consolidarea capacităților maritime, inclusiv în ceea ce privește monitorizarea, protejarea infrastructurilor critice și combaterea amenințărilor hibride.
Au fost discutate, de asemenea, inițiative pentru extinderea cooperării în materie de pază de coastă în regiune, sprijinirea inițiativelor de deminare și abordarea riscurilor legate de flota paralelă, pe baza experienței acumulate în Marea Mediterană și Marea Baltică. Aceste eforturi fac parte din contribuțiile UE la securitatea Ucrainei și la asigurarea rezilienței în regiunea Mării Negre.
Lansarea Agendei pentru conectivitate interregională
În cadrul unei a doua sesiuni ministeriale, reprezentanții UE, împreună cu miniștrii din statele membre ale UE, din țările din regiunea Mării Negre și Caucazului de Sud și din țările din Asia Centrală, au discutat o agendă ambițioasă pentru conectivitate interregională, care vizează explorarea oportunităților economice și promovarea prosperității, cooperării și păcii comune pe termen lung.
Accentul este pus pe conexiuni durabile și reziliente, în patru domenii prioritare:
- Transporturi: consolidarea coridorului trans-caspic de transport interregional (TCTC) și extinderea conexiunilor de transport.
- Digital: dezvoltarea accesului la internet de mare viteză pentru a stimula inovarea, comerțul digital și securitatea infrastructurilor critice.
- Energie: îmbunătățirea legăturilor energetice și accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile pentru a spori securitatea și diversificarea energetică.
- Comerț: armonizarea și digitalizarea procedurilor vamale pentru a simplifica comerțul transfrontalier și a aprofunda integrarea pieței.
Bazându-se pe inițiativele existente, Agenda pentru conectivitate va fi esențială pentru reziliența și creșterea economică viitoare în întreaga regiune.
Discuțiile au subliniat importanța coordonării între diferiții participanți. Comisia va lucra la elaborarea unei propuneri pentru un cadru de coordonare bazat pe practicile existente și care să reunească țările participante, instituțiile financiare internaționale, investitorii privați și părțile terțe interesate.
Cadrul va fi prezentat și elaborat în continuare în cadrul Forumului investitorilor și conectivității TCTC de la Tașkent (Uzbekistan) din 27 noiembrie 2025.
În paralel, o cartografiere a analizelor existente și a investițiilor în curs în cele patru domenii prioritare va ghida discuțiile viitoare dintre părțile interesate cu privire la investițiile prioritare și măsurile de conectivitate soft.




