Connect with us

REPUBLICA MOLDOVA

VIDEO Summitul CPE din R. Moldova: “Ne-am obișnuit să credem că suntem mici și că de noi nu depinde nimic, dar pe 1 iunie, Europa va veni la noi acasă”

Published

on

© European Union, 2023 - Source: EP

Pe 1 iunie, 50 de lideri europeni vor veni la Chișinău, iar peste 700 de milioane de cetățeni ai continentului european vor fi cu ochii pe Republica Moldova pentru a afla deciziile ce vor fi luate la summitul Comunității Politice Europene, al doilea din istorie și găzduit în premieră de această țară, la Castel Mimi din satul Bulboaca, aflat la 40 de kilometri sud-est de capitala țării.

Într-un videoclip de promovare publicat pe pagina de Facebook “Summitul EPC 2023 în Moldova”, organizatorii prezintă, pe scurt, povestea cetățenilor Republicii Moldova și alegerea lor de a urma visul european.

“Cine suntem și încotro mergem? Ne-am obișnuit să credem că suntem mici, neimportanți și că de noi nu depinde nimic. Dar oare nu tot noi suntem cei care schimbă lucrurile în fiecare zi? Echipa de savanți care lansează primul satelit moldovenesc, dar și cei care învață copiii că prin efort și imaginație imposibilul devine posibil. Artiști născuți în Moldova care evoluează astăzi pe marile scene ale lumii, dar și cei care își dedică viața pentru ca altcineva să fie cel mai bun. Sportivii care vin din competiții grele ca să răsune de pe podium imnul Moldovei. Dar și cei care au grijă ce țară vor moșteni generațiile care vor veni. Noi suntem drumarii care se trezesc odată cu soarele ca să ne facă țara mai frumoasă. Dar și cei care se culcă la răsărit ca să dezvolte acasă noi tehnologii. Tot noi suntem cei care nu își uită rădăcinile, dar și cei care își riscă viața la mii de kilometri de casă pentru a da o mână de ajutor. Suntem o țară de oameni deschiși la suflet, omenoși și liberi în gândire. Oameni care au ales să trăiască în demnitate și democrație. Pe 1 iunie, Europa va veni la noi acasă. 50 de lideri vor veni în Republica Moldova. Peste 700 de milioane de cetățeni ai continentului european vor fi cu ochii pe noi. Acesta este meritul nostru, al tuturor cetățenilor Republicii Moldova!” se arată în mesajul postat. 

 

La 1 iunie 2023, Republica Moldova va găzdui cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene, o inițiativă ce reunește 47 de state europene, dintre care 27 ale Uniunii Europene, și liderii principalelor instituții ale UE – președinții Consiliului European, Comisiei Europene și Parlamentului European.

Pentru președinta Maia Sandu, pentru formațiunea PAS aflată la putere și pentru cetățenii Republicii Moldova, acest summit echivalează cu un moment definitoriu în apropierea țării de Uniunea Europeană, iar decidenții de peste Prut speră că acest summit vor oferi un impuls puternic pentru continuarea integrării europene

Summitul va avea loc la aproape un an de zile de când Republica Moldova, alături de Ucraina, a obținut statutul de țară candidată la UE, Chișinăul sperând să primească până la finele lui 2023 și decizia de începere a negocierilor de aderare.

Sub deviza “Moldova nu este singură“, mai mulți lideri europeni, între care președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz, premierii Estoniei, Belgiei, Cehiei, Slovaciei și Maltei, președintele Consiliului European Charles Michel, președinta Parlamentului European Roberta Metsola și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, au transmis mesaje de susținere. 

Summitul va avea loc la 10 zile distanță de la ampla manifestare intitulată Adunarea Națională “Moldova Europeană”, care s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, la 21 mai.

La această manifestare, peste 75.000 de cetățeni au adoptat o rezoluție prin care cer includerea aderării la UE în Constituție, iar președinta Maia Sandu și președinta Parlamentului European Roberta Metsola au susținut discursuri.

Summitul Comunității Politice Europene urmează să se concentreze pe chestiuni legate de securitate și migrație, energie și conectivitate în Europa.

Acest format creat la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron reprezintă un prilej de promovare a cooperării cu privire la teme de interes comun, în vederea consolidării securității, stabilității și prosperității pe întreg continentul european, fără ca acest cadru să constituie o alternativă la procesul de extindere a Uniunii Europene.

În timp ce Consiliul Europei rămâne principala organizație paneuropeană, dar centrată pe drepturile omului și statul de drept, iar Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa este tributară relațiilor precare dintre țările occidentale și Rusia, Comunitatea Politică Europeană are scopul de a reuni țările de pe continentul european și de a oferi o platformă de coordonare politică.

Formatul CPE conține o sesiune plenară, mese rotunde și întâlniri bilaterale și nu se are în vedere elaborarea unor concluzii sau a unui document oficial scris al Comunității Politice Europene.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

REPUBLICA MOLDOVA

Premierul R. Moldova, vizită la Berlin. Dorin Recean va participa la Forumul de Afaceri Germania – România alături de premierul Marcel Ciolacu

Published

on

© Guvernul României

Premierul Republicii Moldova Dorin Recean se va afla miercuri într-o vizită oficială în Germania, informează TVR Moldova, care precizează că, la Berlin, șeful guvernului de la Chișinău va participa la forumul germano-român alături de omologul său de la București, Marcel Ciolacu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, premierul urmează să aibă întrevederi cu mai mulți oficiali germani, cu un grup de deputați și oameni de afaceri, dar și cu președintele Comisiei pentru politică externă al Bundestagului german.

Dorin  Recean va fi însoțit de  ministrul al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, și de ministrul Energiei, Victor Parlicov.

În cadrul vizitei vor fi discutate oportunitățile investiționale, măsuri de consolidare a securității energetice, promovarea produselor moldovenești în UE, dar și aderarea R. Moldova la UE.

Anunțul organizării acestui forum de afaceri a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu în luna iulie, cu prilejul unei vizite la Berlin.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Franța și Republica Moldova au început negocierile pentru un acord de apărare. Chișinăul va cumpăra și un radar pentru consolidarea supravegherii spațiului aerian

Published

on

© Sebastien Lecornu/ Twitter

Franţa şi Republica Moldova, o ţară mică care trăieşte şi ea în frica agresiunii ruse, au început negocierea unui acord de apărare, a aflat luni AFP de la biroul ministrului francez al apărării în vizită la Chişinău.

“Franţa va continua să stea alături de moldoveni în faţa oricărei tentative de destabilizare”, a indicat biroul ministrului în urma deplasării efectuate de Sébastien Lecornu, citat de Agerpres.

Frontalieră Ucrainei, Republica Moldova include Transnistria, o regiune separatistă pro-rusă cu 300.000 de locuitori în estul ţării.

În cursul vizitei sale, ministrul francez şi omologul său Anatolie Nosatîi au semnat “o scrisoare de intenţie pentru a întări cooperarea în domeniul apărării şi a asista Republica Moldova în modernizarea instrumentelor sale militare”, a anunţat Sébastien Lecornu pe X, fost Twitter.

Pe de altă parte, Chişinăul a anunţat achiziţia unui radar Ground Master 200 (GM 200). Acest radar, comandat deja de Kiev şi produs de Thales, cu o rază de acţiune de 250 de kilometri, urmează să permită consolidarea supravegherii spaţiului aerian moldovenesc.

“Dincolo de asta, vom efectua un audit al mijloacelor de apărare aeriană pentru a contribui la întărirea securităţii cerului” Republicii Moldova, a indicat Sébastien Lecornu.

Luni, fragmente de rachetă au fost găsite în Transnistria, au anunţat autorităţile, fără a face în acest stadiu o legătură cu un nou atac rusesc în sudul Ucrainei vecine. 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

De la New York, Iohannis enunță trei condiții pentru pace: Garantarea și restaurarea independenței și integrității Ucrainei, integrarea R. Moldova și Ucrainei în UE și pedepsirea agresorului

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a enunțat joi, la New York, trei condiții “sine qua non” (indispensabile) pentru încheierea războiului declanșat de Rusia în Ucraina, subliniind că Republica Moldova este cea mai afectată țară după Ucraina și că securitatea transatlantică, cea a Ucrainei și cea a Republicii Moldova sunt puternic interconectate.

Șeful statului a susținut o alocuțiune în cadrul evenimentului World Leaders Forum, desfășurat sub tema “Perspectiva României asupra războiului împotriva Ucrainei și impactul acestuia asupra securității la Marea Neagră”, iar apoi a interacționat cu studenții pe teme privind sprijinul pentru Ucraina, relația României cu Republica Moldova, consolidarea flancului estic al NATO sau reacția României la incidentele cu fragmentele de dronă ale Rusiei căzute pe teritoriul țării noastre ca urmare a atacurilor împotriva Ucrainei.

“Un lucru este evident: pentru securitatea noastră, a tuturor, Ucraina trebuie să câștige. Dar ce fel de rezultat final poate fi acceptat de către Ucraina și de către comunitatea internațională? În acest sens, cred că trebuie avute în vedere câteva condiții sine qua non”, a spus Iohannis.

În primul rând, a arătat președintele, nu poate exista pace fără a garanta pe deplin și a restaura independența, integritatea teritorială și suveranitatea depline ale Ucrainei.

“Trebuie să lucrăm împreună pentru a oferi asigurările necesare Ucrainei că o pace pe termen lung nu va fi desființată de o altă agresiune a Rusiei. Acesta a fost motivul pentru care România s-a alăturat Declarației G7 în sprijinul Ucrainei”, a amintit el.

În al doilea rând, a apreciat Iohannis, Ucraina și Republica Moldova trebuie să continue să primească sprijin deplin pentru integrarea lor în Uniunea Europeană.

Știm din propria noastră experiență că integrarea în Uniunea Europeană reprezintă un proces cu adevărat transformator – cultivând democratizarea, dezvoltarea economică, stabilitatea și securitatea. O decizie rapidă de deschidere a negocierilor de aderare cu ambele țări reprezintă un imperativ“, a adăugat președintele.

Klaus Iohannis a precizat că a treia condiție este aceea că nu poate exista pace fără justiție.

“Agresorul trebuie să plătească prețul pentru agresiunea sa, în baza instrumentelor de drept internațional. Toți cei care au comis crime oribile în Ucraina și împotriva Ucrainei trebuie să fie aduși în fața justiției”, a spus el.

 

“Toate țările cu aceeași viziune sunt de acord că trebuie să continuăm să susținem Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei. Cu toate acestea, modul de ieșire din acest război și de îndreptare către pace va reprezenta un nou test pentru comunitatea internațională. Există actori la nivel internațional care deja monitorizează atent unitatea și hotărârea noastre. Mai direct spus, nu ne putem permite să fim slabi, divizați sau incoerenți în răspunsul nostru. Trebuie să apărăm ordinea mondială bazată pe reguli, precum și comunitatea noastră de valori și securitate. Trebuie să apărăm democrația și să respingem tirania. Trebuie să apărăm diplomația și dialogul și să respingem folosirea forței în relațiile internaționale”, a conchis Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a condus, în perioada 18-22 septembrie 2023, delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care are loc la New York, Statele Unite ale Americii.

Reprezentând România pentru a șaptea oară la lucrările unicului for politic la nivel global, șeful statului a susținut un discurs în plenul Adunării Generale și a fost invitat de onoare la evenimentul World Leaders Forum organizat de Universitatea Columbia din New York cu tema perspectivei României privind impactul asupra securității la Marea Neagră generat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

De asemenea, președintele a participat la dineul oficial oferit de președintele SUA Joe Biden, a fost vorbitor în cadrul Summitului privind Agenda Durabilă 2023 și a Summitului privind ambiția climatică. Șeful statului a avut întrevederi bilaterale cu președintele Kazahstanului, cu premierul Vietnamul și o reuniune cvadrilaterală cu președintele Ucrainei, cu președinta Comisiei Europene și cu vicepremierul Bulgariei.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA2 hours ago

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanții Commit Global, o inițiativă internațională demarată de Code for Romania: Este o oportunitate de a profila România ca actor important

REPUBLICA MOLDOVA2 hours ago

Premierul R. Moldova, vizită la Berlin. Dorin Recean va participa la Forumul de Afaceri Germania – România alături de premierul Marcel Ciolacu

U.E.2 hours ago

Comisia Europeană propune o sumă suplimentară de 15 miliarde de euro pentru țările care primesc un număr mare de refugiați, inclusiv ucraineni

U.E.3 hours ago

Prin Declarația de la Cáceres, miniștrii culturii din UE se angajează să depună eforturi pentru recunoașterea culturii ca nou obiectiv de dezvoltare durabilă

U.E.3 hours ago

Emmanuel Macron introduce un nou plan de stimulente pentru combaterea schimbărilor climatice: Politica ecologică a Franței nu ar trebui să fie punitivă

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Comisia Europeană pune la dispoziție 7 miliarde de euro pentru proiecte de transport, inclusiv cele care facilitează exporturile și importurile Ucrainei și R. Moldova. În premieră, Kievul și Chișinăul pot cere direct finanțare din partea UE

NATO4 hours ago

Ministrul Odobescu: Reacția rapidă a NATO, la solicitarea României, la incidentele cu drone demonstrează capacitatea de a apăra fiecare centimetru al teritoriului aliat

ROMÂNIA4 hours ago

România se află în pragul unei revoluții energetice pentru care are nevoie de viziune, definită în Planul Naţional Integrat pentru energie şi schimbări climatice, subliniază Sebastian Burduja

ROMÂNIA4 hours ago

Ambasadoarea SUA Kathleen Kavalec: România va intra în programul Visa Waiver cel mai devreme la începutul anului 2025

U.E.5 hours ago

Actul privind Serviciile Digitale: CE lansează o bază de date privind transparența, care va funcționa ca un depozit de reglementare unic 

U.E.6 hours ago

Pactul verde european s-a născut din necesitatea de a proteja oamenii și planeta, dar a fost conceput și ca o oportunitate de a ne construi viitoarea prosperitate, evidențiază Ursula von der Leyen

ROMÂNIA7 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu, dialog cu delegația parlamentară condusă de șeful Parlamentului din Georgia: Energia și conectivitatea sunt la ora actuală factorii motrici ai cooperării bilaterale

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu: România nu-și mai permite facilități și privilegii de 75 mld. de lei, plus o evaziune fiscală de 150 mld. de lei pe an. Nu-mi voi asuma să pun în pericol obiective strategice ale României

ROMÂNIA1 day ago

Agenda europeană a dominat discuțiile între Nicolae Ciucă și președintele Parlamentului georgian, fiind subliniată susținerea României pentru candidatura Georgiei la UE

ROMÂNIA2 days ago

Adrian Câciu: Experții români verifică în Polonia stadiul de livrare a elicopterelor Black Hawk pentru intervenții în situații de urgență, care au fost finanțate cu fonduri europene

ROMÂNIA4 days ago

“Nu trebuie să încercăm să părem mai deștepți decât cei care mor pentru patria lor” – răspunsul lui Klaus Iohannis pentru cei care solicită Ucrainei să accepte încheierea războiului

ONU4 days ago

Klaus Iohannis: În mod ironic, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a adus rezultate incredibile, cu Ucraina și R. Moldova candidate la UE, reducerea dependenței energetice de Moscova și extinderea NATO

Victor Negrescu5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu a prezentat în PE raportul prin care se definește obligativitatea cooperării loiale la nivel european și se solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor, inclusiv cel aplicat de Austria privind aderarea României la spațiul Schengen

ROMÂNIA5 days ago

Marcel Boloș: România riscă să piardă 75 miliarde de euro din bani europeni. CE a cerut în mod expres României să ia măsurile necesare pentru ajustarea deficitului bugetar

CONSILIUL DE SECURITATE6 days ago

Klaus Iohannis consideră că reforma ONU nu mai poate fi amânată: Un Consiliu de Securitate extins ar putea include voci suplimentare importante precum grupul est-european

Trending