Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi Uniunii Europene să demonstreze că este de partea Ucrainei în războiul acesteia cu Rusia, la o zi după ce a semnat cererea oficială de aderare la UE, într-o imagine în care s-a afișat îmbrăcat în ținută specifică de situații de război și care a făcut înconjurul planetei.
Adresându-se marți Parlamentului European, care va adopta o rezoluție de condamnare a agresiunii militare a Rusiei, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ținut un discurs sincer și emoționant, subliniind voința puternică a poporului ucrainean de a-și apăra țara împotriva forțelor rusești, evocând faptul că modul în care exemplul ucrainenilor a “unit Europa”.
“Poporul nostru este foarte motivat – foarte mult – luptăm pentru drepturile noastre, pentru libertățile noastre, pentru viață, pentru viața noastră, pentru viața noastră, iar acum, luptăm pentru supraviețuire. Și aceasta este cea mai înaltă dintre toate motivațiile”.
“Ne luptăm și pentru a fi membri egali ai Europei. Uniunea Europeană va fi mult mai puternică împreună cu noi, asta-i sigur. Fără voi, Ucraina va fi singură. Dovediţi că sunteţi de partea noastră. Dovediţi că nu ne veţi lăsa de izbelişte. Dovediţi că sunteţi cu adevărat europeni şi că viaţa va învinge moartea şi lumina va birui întunericul. Glorie Ucrainei!“, s-a adresat şeful statului ucrainean Parlamentului European într-un discurs prin videoconferință.
Din același plen supranumit simbolic “casa democrației europene, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, l-a asigurat pe Zelenski că Parlamentul European va ajuta Ucraina în obținerea statutului de țară candidată, iar șeful Consiliului European, Charles Michel, a spus că cererea de aderare a Ucrainei la UE reprezintă un subiect dificil, dar “ține de noi să ne ridicăm la înălțimea momentului”.
Volodimir Zelenski a semnat luni cererea de aderare a țării sale la Uniunea Europeană.
“Astăzi am semnat o cerere de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Sunt destul de sigur că este real”, a afirmat Zelenski, care mai devreme mulțumise președintelui Iohannis pentru că susține aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.
Anterior, el a cerut Uniunii Europene o procedură de urgență extraordinară pentru aderarea Ucrainei la UE.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a exprimat duminică în favoarea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Ideea aderării Ucrainei la UE a fost evocată și de președintele Poloniei, Andrzej Duda, în timp ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat luni că va avea loc o dezbatere privind o viitoare aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Tot Michel a continuat, precizând că aderarea la UE necesită un acord unanim al celor 27 de state membre, iar actualmente există “opinii diferite şi sensibilităţi” referitor la acest subiect în rândul celor 27.
De asemenea, un oficial de la Palatul Elysée a precizat că aderarea Ucrainei la UE ar trebui să facă parte dintr-o dezbatere mai amplă și că aceasta va necesita timp.
“Ucraina este o țară în inima Europei, o țară al cărei destin și alegere democratică este importantă pentru noi… faptul este, de asemenea, că trebuie să fim atenți să nu facem promisiuni pe care nu le putem respecta”, a declarat oficialul în această seară reporterilor, menționând totodată că dezbaterea privind aderarea este “o conversație pe termen lung” care ar trebui să implice și alte țări, precum Moldova sau Georgia.
Extinderea reprezintă procesul prin care o țară aderă la Uniunea Europeană, explică Consiliul Uniunii Europene într-un material informativ.
Orice țară europeană care respectă valorile UE menționate în Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și care se angajează să promoveze aceste valori poate solicita să devină membră a UE. Valorile Uniunii sunt menționate la articolul 2 din tratat, care stipulează că “Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați”.
Primul pas este îndeplinirea de către țara în cauză a criteriilor de aderare. Aceste criterii au fost definite în cadrul unei reuniuni a Consiliului European, la Copenhaga în 1993, fiind adesea numite „criteriile de la Copenhaga”.
Criteriile de la Copenhaga stabilesc o serie de condiții democratice, economice și politice pentru țările care doresc să adere la UE:
- instituții stabile, care să garanteze democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protecția minorităților
- o economie de piață funcțională, precum și capacitatea de a face față concurenței și forțelor pieței în UE
- capacitatea de a-și asuma și de a implementa în mod eficace obligațiile aferente statutului de membru, inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice și monetare
La rândul său, UE trebuie să aibă capacitatea de a integra noi membri.