Conferința privind Viitorul Europei este prima șansă pentru România de a contribui în mod direct la setarea priorităților Uniunii Europene, iar tinerii pot susține acest proces, a transmis eurodeputatul Dragoș Pîslaru (USR PLUS, Renew Europe) marți, în cadrul Școlii de vară Europuls – Viitorul Europei pentru TINE(ri)!.
Evenimentul a fost organizat pe 3 august de Europuls – Centrul de Expertiza Europeană, cu susținerea Ambasadei Franței în România și a Institutului Francez.
„Tinerii pot susține setarea priorităților UE! Puteți face asta în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei, în următorul an, dar nu numai. Conferința privind Viitorul Europei reprezintă pentru România și pentru cetățenii români prima șansă de a contribui în mod direct la definirea direcțiilor de viitor ale Uniunii Europene. Născută la propunerea familiei noastre politice, Renew Europe, Conferința are în centrul său cetățeanul și presupune organizarea, în următorii doi ani, a mii de dezbateri. Fiecare cetățean român va avea șansa reală de a-și face vocea auzită, fie prin platforma digitală pusă la dispoziție de Conferință, fie prin organizarea sau participarea la evenimente care să contribuie în mod constructiv la dezbaterea privind viitorul Europei, precum Școala de Vară de astăzi”, a subliniat Dragoș Pîslaru.
Citiți și
Sâmbătă, 19 iunie, a avut loc prima sesiune a Plenarei Conferinței privind viitorul Europei. Aceasta este compusă din reprezentanți ai Parlamentului European, ai Consiliului UE/ statelor membre și ai Comisiei Europene, precum și din reprezentanți ai tuturor parlamentelor naționale și din cetățeni europeni. În cadrul Plenarei, participă, de asemenea, reprezentați ai Comitetului Regiunilor și Comitetului Economic și Social, partenerii sociali și societatea civilă.
Plenara este forul principal pentru examinarea și sintetizarea contribuțiilor la dezbaterea asupra viitorului Europei. Această dezbatere se concentrează pe 9 teme de interes prioritar pentru cetățenii europeni, respectiv: Schimbările climatice și mediu; Sănătate; O economie mai puternică, justiție socială și locuri de muncă; UE în lume; Valori și drepturi, statul de drept, securitate; Transformarea digitală; Democrație europeană; Migrație; Educație, cultură, tineret și sport.
Cetățenii pot participa la Conferință prin intermediul unei platforme digitale care este disponibilă în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, inclusiv în limba română.
Cetățenii pot utiliza această platformă ca vizitatori, pentru a urmări diferitele evenimente dedicate, sau în calitate de contributori prin includerea de idei pe oricare dintre temele de dezbatere, funcție de interes. Toate contribuțiile și sugestiile făcute de cetățeni sunt vizibile pe platformă în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene. Toți cetățenii europeni, indiferent de locația lor (în UE sau în orice altă parte de pe glob), au acces la această platformă și la dezbateri.




