de Dan Cărbunaru
Din frică s-a născut. Din frică suferă. Frică livrează. Uniunea Europeană tremură chinuită de fricile care o năpădesc. Cad băncile, crește șomajul, scade economia, se prăbușește Grecia, pică Italia sau Portugalia, se aruncă datornicii peste balcon în Spania, tremură estul de frica Rusiei, cad zidurile în sud sub fuga disperată a refugiaților. Țipă de frică femeile din Koln, tot de frică țipă tot mai des francezii detonați sau mitraliați pe stradă sau în birouri de teroristi. Abia dacă mai are loc să se simtă frica de ziua de mâine, de neplata pensiei sau de locul de muncă pentru copiii deja născuți.
Uniunea noastră pare că și-a înlocuit visele părinților fondori, de fapt, soluții gândite pentru frica unei noi conflagrații care să termine la propriu Europa, cu analgezice la durerea acută generată de fricile teribile care traversează această construcție a păcii și bunăstării.
Reformele, noile tratate, pozițiile politice nu mai pot ține în loc șuvoaiele care se revarsă peste noi. Nu singure. Dacă cei 500 de milioane de cetățeni europeni nu înțeleg cu toții că ce se întâmplă în aceste luni este nu doar un joc al deciziilor sau indeciziilor ci reprezintă cea mai clară dovadă că Uniunea nu mai poate continua așa, până și poziția Marii Britanii va părea ultra-optimistă față de ce poate urma.
Până de curând, Europa era un exemplu global. Furnizor de pace și bunăstare pentru proprii cetățeni. Principal contributor global în combaterea sărăciei. Leagăn al culturii occidentale. Astăzi, Uniunea livrează frici. Și, în curând, riscă să livreze FRICĂ. În interiorul ei. În afara ei.
.
