
Viitorul buget european pentru perioada 2028-2034 va influența dezvoltarea României în următorul deceniu, a declarat eurodeputatul Gheorghe Falcă, apreciind că este esențial ca autoritățile locale și regionale să înțeleagă din timp noile reguli și oportunitățile pe care acesta le aduce.
„Înaintea negocierilor decisive pentru viitorul buget al Uniunii Europene, am avut bucuria de a prezenta Consiliului Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest noua arhitectură a Cadrului Financiar Multianual 2028–2034 – un buget la a cărui construcție contribui și în calitate de raportor al Parlamentului European pentru transporturi”, a scris deputatul european, pe Facebook.
Gheorghe Falcă a precizat că noua propunere a Comisiei Europene schimbă modul în care vor fi gestionate fondurile europene.
„Planurile Naționale și Regionale de Parteneriat vor deveni principalul instrument prin care statele membre vor programa investițiile și reformele, iar finanțarea va fi legată de atingerea unor obiective și jaloane clare”, a spus el.
Potrivit eurodeputatului, această schimbare înseamnă pentru România atât oportunități, cât și responsabilități, fiind necesare proiecte mature, o colaborare reală între Guvern, autoritățile locale și mediul economic, precum și o viziune coerentă asupra dezvoltării regionale.
„În Parlamentul European susținem un buget mai puternic, care să răspundă noilor provocări legate de competitivitate, infrastructură, securitate și apărare, fără a reduce finanțarea pentru politica de coeziune și agricultură. În același timp, apărăm rolul regiunilor și al autorităților locale, deoarece dezvoltarea Europei nu se construiește doar la Bruxelles sau în capitalele statelor membre, ci și în comunitățile locale”, a adăugat acesta.
De asemenea, eurodeputatul a afirmat că Regiunea de Vest are experiența, competența și proiectele necesare pentru a valorifica această nouă etapă.




