Nicușor Dan: România va beneficia de investiții de peste 2 miliarde de euro după ce NATO a aprobat extinderea către est a rețelei de conducte pentru combustibil

România a obținut un rezultat strategic important în cadrul NATO, după ce Alianța Nord-Atlantică a aprobat extinderea către est a rețelei NATO de conducte pentru combustibil, un proiect esențial pentru consolidarea securității și mobilității militare pe Flancul Estic, a anunțat joi președintele Nicușor Dan.

Potrivit șefului statului, decizia vine după mai bine de cinci ani de negocieri și reflectă lecțiile învățate în urma invaziei Rusiei în Ucraina, care au evidențiat rolul crucial al infrastructurii logistice în asigurarea apărării colective.

„România a fost implicată activ încă de la început în acest proces, prin eforturile Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale și ale Delegației României la NATO. Consiliul Nord-Atlantic a aprobat ieri finanțarea proiectului din fondurile comune ale NATO, în valoare de 27 de miliarde de euro pentru următorii 20 de ani, cea mai mare investiție de acest tip din istoria Alianței”, a transmis Nicușor Dan într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

 

Citiți și NATO modernizează și extinde spre flancul estic rețeaua de conducte construită în timpul Războiului Rece printr-un proiect de 27 de miliarde de euro

Președintele a precizat că, din această finanțare, aproximativ 2,15 miliarde de euro vor reveni României. Noua rețea de conducte va traversa teritoriul național, va avea atât utilizări militare, cât și civile și va genera oportunități importante pentru economia și companiile românești.

„Acest proiect consolidează rolul României ca stat aliat de primă linie la Marea Neagră și întărește conectivitatea strategică a țării noastre cu aliații NATO”, a subliniat șeful statului.

Extinderea rețelei NATO de conducte pentru combustibil este considerată una dintre cele mai importante investiții comune ale Alianței în infrastructura strategică, având ca obiectiv creșterea capacității de mobilitate și susținere logistică a forțelor aliate pe Flancul Estic.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare