În ajunul controversatului discurs al lui Orban la Tușnad, Ungaria dorește să deschidă mai larg calea cooperării cu Bucureștiul: Ne bucurăm că a câștigat democrația în România

Președintele Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, a declarat, miercuri, în prima zi a lucrărilor Universității de Vară “Tusvanyos”, de la Băile Tușnad, că se bucură că în România a câștigat democrația, iar Budapesta este deschisă să coopereze cu Bucureștiul.

Nemeth Zsolt a susținut că, după anul electoral foarte lung, România este o țară “foarte complicată”, în care trebuie ascultată și părerea minorității maghiare, amintind, în context, de întâlnirea ce va avea loc miercuri seara, între premierul României, Ilie Bolojan și cel al Ungariei, Viktor Orban, moment care, în opinia sa, va deschide mai larg calea cooperării dintre cele două țări, relatează Agerpres.

“În România s-a încheiat un an electoral foarte lung și România este o țară foarte complicată și este foarte important să fie ascultată și părerea minorității maghiare în această țară complicată. Toți factorii politici trebuie să-și aplece urechile, inclusiv Guvernul de la Budapesta trebuie să ia în considerarea opinia comunității maghiare. Ne bucurăm că a câștigat democrația în România, felicităm puterile politice care sunt la cârma acestei țări. Noi suntem deschiși să cooperăm cu România. Credem că există o cale de dezvolta cooperarea dintre cele două țări și în această seară vor avea loc discuții între domnul Bolojan și domnul Orban și eu cred că acele discuții vor deschide și mai larg calea cooperării dintre cele două țări”, a declarat Nemeth Zsolt, în deschiderea lucrărilor Universității de Vară de la Băile Tușnad, potrivit traducerii oficiale, arată sursa citată.

Premierul Ilie Bolojan va avea miercuri seară o întâlnire informală la Palatul Victoria cu prim-ministrul Ungariei Viktor Orban, întrevederea având la solicitarea premierului maghiar, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Executivului de la București, Ioana Dogioiu.

Dogioiu a anunțat marți, într-o conferinţă de presă, că în cadrul întrevederii urmează să fie abordate subiecte privind colaborarea dintre cele două ţări.

„Va avea loc mâine seară (n.r. miercuri seară) o întâlnire informală între premierul Viktor Orban și premierul Ilie Bolojan la solicitarea domnului premier Viktor Orban. O întâlnire informală în care se vor discuta subiecte despre colaborarea dintre cele două țări”, a declarat marți Dogioiu.

Miercuri dimineață, Guvernul a anunțat că Bolojan și Orban vor discuta în cadrul unei cine de lucru astăzi, 23 iulie, începând cu ora 21:00, la Palatul Victoria.

De-a lungul vremii, vizitele private ale lui Viktor Orban în România și discursurile sale anti-UE, anti-occidentale, pro-ruse împotriva susținerii Ucrainei au provocat tensiuni în relațiile bilaterale româno – maghiare.

În urmă cu doi ani, liderul maghiar a afirmat că România, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, i-a solicitat să nu abordeze anumite teme în intervențiile sale, Bucureștiul dezaprobând încălcarea cutumelor și notelor verbale diplomatice de către partea ungară. Atunci, România și-a declarat surprinderea că premierul maghiar a prezentat aspectele comunicate pe canale diplomatice de partea română, mai ales că Orban avusese și o întrevedere cu premierul de la acea vreme, Marcel Ciolacu.

Anul trecut, vizita lui Orban în România a fost precedată de o întâlnire la București între miniștrii de externe ai României și Ungariei, în acea perioadă Ungaria deținând președinția semestrială a Consiliului UE.

Ultima vizită a premierului maghiar în România a avut loc pe 20 decembrie anul trecut, la două săptămâni de la anularea alegerilor prezidențiale și la o săptămâna după ce miniștrii afacerilor interne din statele membre ale Uniunii Europene au adoptat în unanimitate decizia istorică a aderării depline a României și a Bulgariei la spațiul Schengen, și cu frontierele terestre, în cadrul unei reuniuni a Consiliului JAI condusă de președinția maghiară a Consiliului UE.

Universitatea de Vară “Tusvanyos”, de la Băile Tușnad, ajunsă la a 34-a ediție, se desfășoară până duminică, premierul ungar Viktor Orban urmând să își susțină, sâmbătă, tradiționalul discurs.

Motto-ul din acest an al evenimentului este “Pe noi poți conta!” și, potrivit organizatorilor, transmite un mesaj de încurajare într-un context geopolitic și economic tot mai incert.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare