Ligia Deca și Roxana Mînzatu au discutat, la Bruxelles, despre rolul universităților în consolidarea democrației și extinderea oportunităților de mobilitate

Ligia Deca, lect. univ. dr și prorector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), efectuează o vizită oficială la Bruxelles în perioada 29-30 ianuarie, având ca obiectiv consolidarea cooperării europene a SNSPA și promovarea schimbului de bune practici între alianțele universitare europene.

Potrivit unui comunicat al SNSPA, punctul central al agendei de lucru l-a constituit întâlnirea cu Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, responsabilă pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire.

Întrevederea, desfășurată miercuri, 29 ianuarie, la sediul Comisiei Europene, a abordat rolul universităților în consolidarea democrației, strategia de susținere a rețelelor de universități europene, dezvoltarea transnațională a unor noi programe de învățare pe tot parcursul vieții și extinderea oportunităților de mobilitate și schimburi academice.

Aceste tematici sunt aliniate priorităților educaționale şi sociale ale Uniunii Europene, având beneficii directe pentru tinerii și adulții din România și Europa.

„Două zile pline la Bruxelles, cu întâlniri ce vor contribui la agenda de cooperare strategică a SNSPA în mediul european. Cred cu tărie în rolul universităților și al cooperării europene în domeniul educației pentru consolidarea democrației. Voi reveni cu detalii”, a scris Ligia Deca, pe Facebook.

 

Un aspect semnificativ al vizitei l-a reprezentat accentul pus pe colaborările dezvoltate în cadrul CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale, alianță universitară din care SNSPA face parte, și pe schimbul de bune practici între instituțiile partenere.

Astfel, pe parcursul vizitei, Ligia Deca s-a întâlnit cu Josep Garell, președintele European University Association (EUA), Irina Ferencz, director al Academic Cooperation Association (ACA), Melinda Szabo, secretar general adjunct al EUTOPIA, Fernando Galan Palomares și Dorothy Kelly, coordonatori ai Arqus European University Alliance.

Totodată, aceasta va purta discuții cu Rareș Voicu, președintele European Youth Forum, reprezentanți ai platformei Lifelong Learning și coordonatori ai rețelei Eurydice, care furnizează informații despre sistemele și politicile educaționale din Europa.

De asemenea, joi, 30 ianuarie, prorectorul SNSPA va participa la conferința „European Higher Education Sector Scoreboard”, dedicată evaluării performanței și modernizării educației la nivel european.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare