Marcel Boloș: Banca de Investiții și Dezvoltare este proiectată să deschidă uși pentru antreprenori, investitori și comunități locale, având un cadru financiar robust pentru proiecte inovatoare și durabile

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, salută aprobarea înființării Băncii de Investiții și Dezvoltare, obiectiv asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

”Încă de la audierile pentru preluarea portofoliului de ministru al Finanțelor am spus că un obiectiv important de mandat va fi să operaționalizăm Banca de Investiții și Dezvoltare, obiectiv pe care îl avem și în PNRR. Vorbim despre o instituție care este proiectată să deschidă uși pentru antreprenori, investitori și comunități locale. Pentru a ajunge să stimulăm proiectele care contează cu adevărat, cele care aduc locuri de muncă noi și cele care îmbunătățesc calitatea vieții românilor”, a explicat Boloș într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta a detaliat că, prin intermediul ei, vom crea un cadru financiar robust pentru proiecte inovatoare și durabile, care vor contribui la modernizarea infrastructurii și la stimularea creșterii economice.

”Ce va face concret: va facilita accesul la finanţare pentru întreprinderi mici şi mijlocii; va asigura accesul la finanțare pentru proiecte de infrastructură viabile şi atragerea capitalului privat în investiţii; va sprijini procesul de accesare şi utilizare a fondurilor europene şi a efectului de multiplicare asociat;  va furniza asistenţă tehnică”, a explicat Boloș.

Guvernul a aprobat joi, 16 noiembrie, actul de constituire a Băncii de Investiții și Dezvoltare a României.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare