Premierul desemnat și ministrul apărării Nicolae Ciucă, de Ziua Armatei României: Vom continua să întărim rolul României de pol de stabilitate în regiunea Mării Negre

Ziua Armatei României nu este doar o sărbătoare a militarilor, ci şi a tuturor românilor care-şi iubesc ţara, a declarat ministrul interimar al Apărării, premierul desemnat Nicolae Ciucă.

“Ziua Armatei României este în fiecare an momentul în care onorăm cu mândrie şi respect faptele de arme ale înaintaşilor noştri, sacrificiul lor pentru independenţa şi suveranitatea României. De fiecare dată când ţara în cumpănă, militarii români au luptat cu vitejie pentru păstrarea fiinţei naţionale şi pentru a proteja fiecare palmă de pământ românesc. Ziua de 25 octombrie 1944 a devenit o dată simbol a eliberării de sub ocupaţie străină a oraşului Carei, a Ardealului şi a întregii Românii. Ne plecăm frunţile cu respect în memoria celor care s-au sacrificat pentru a duce la îndeplinire această misiune de onoare pentru a atingerea idealului de libertate a românilor”, a afirmat Nicolae Ciucă, luni, la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Armatei României la Monumentul “Mormântul Ostaşului Necunoscut”din Parcul Carol I.

 

Potrivit Agerpres, acesta a transmis şi un mesaj de recunoştinţă veteranilor de război, urându-le acestora multă sănătate: “Fără sacrificiul lor, fără curajul de care au dat dovadă în cele mai grele momente ale vieţii lor pe câmpurile de bătălie a celei mai mari conflagraţii cunoscute de omenire, istoria noastră ar fi fost cu siguranţă diferită”.

El a făcut şi un scurt bilanţ al activităţii desfăşurate în ultimul an la nivelul MApN.

“Astfel, am continuat demersurile pentru înzestrarea militarilor cu echipamente şi tehnică de înaltă tehnologie cu implicarea industriei de apărare autohtone, îmbunătăţirea procesului educativ din instituţiile militare de învăţământ, creşterea gradului de instruire a militarilor prin intensificarea pregătirii şi participarea la exerciţii naţionale şi multinaţionale. Am pus un accent deosebit pe dezvoltarea unei culturi instituţionale centrată pe cunoaştere şi inovaţie”, a declarat Ciucă.

El a menţionat şi finalizarea proiectului de restaurare, reabilitare şi conservare a monumentului dedicat eroilor români din Primul Război Mondial, “Crucea comemorativă” de pe Vârful Caraiman.

 

Ministrul a punctat şi realizările în plan internaţional ale militarilor români.

“În plan internaţional am continuat să acţionăm pentru întărirea organismelor de apărare colectivă din care facem parte la graniţa de est a ţării noastre în toate cele trei dimensiuni ale sale – terestră, aeriană şi maritimă. Este o parte importantă a flancului estic al NATO şi graniţă a Uniunii Europene. Vom continua, în plan militar, să acţionăm în mod responsabil, predictibil şi coordonat cu aliaţii şi partenerii noştri pentru întărirea rolului României de pol de stabilitate în regiunea Mării Negre”, a declarat Ciucă.

El a reamintit şi faptul că anul acesta s-a încheiat şi participarea Armatei României la misiunea din Afganistan.

“Prezenţa noastră acolo, modul de asumare şi ducere la îndeplinire a misiunilor au contribuit la creşterea prestigiului internaţional şi a credibilităţii României privind capacitatea de a-şi asuma obligaţiile ce-i revin ca stat membru al Alianţei Nord Atlantice. Aducem astăzi un omagiu tuturor militarilor care şi-au jertfit viaţa în teatrele de operaţii şi exprimăm recunoştinţa noastră familiilor acestora”, a afirmat Ciucă.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare