Țările membre ale UE au aprobat astăzi participarea Regatului Unit la împrumutul de sprijin pentru Ucraina – programul UE în valoare de 90 de miliarde de euro menit să acopere nevoile cele mai urgente ale Ucrainei în anii 2026 și 2027, pe măsură ce aceasta continuă să lupte împotriva războiului de agresiune al Rusiei.
„Solidaritatea UE cu Ucraina reprezintă o prioritate-cheie a Președinției irlandeze. Aprobarea de astăzi reflectă angajamentul comun al UE și al Regatului Unit de a sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar pentru a pune capăt războiului ilegal de agresiune al Rusiei și pentru a asigura o pace cuprinzătoare, justă și durabilă. Participarea Regatului Unit la împrumutul de sprijin pentru Ucraina va permite acesteia să achiziționeze echipamente și de la producătorii britanici din domeniul apărării, asigurându-i astfel capacitățile necesare pentru a-și proteja cetățenii”, a menționat Helen McEntee, ministrul afacerilor externe și comerțului al Irlandei.
Măsura înseamnă că Ucraina va putea utiliza finanțarea prin împrumut pentru a achiziționa produse esențiale din domeniul apărării fabricate de întreprinderi cu sediul în Regatul Unit, pe lângă cadrul existent pentru țările din UE și din SEE-AELS, precum și pentru alte țări terțe aprobate.
În total, împrumutul pune la dispoziția Ucrainei 60 de miliarde de euro pentru a investi în capacitățile industriale din domeniul apărării, inclusiv în achiziționarea de produse din acest domeniu. 30 de miliarde de euro sunt puse la dispoziția Ucrainei sub formă de sprijin economic și bugetar direct.
Prin urmare, Ucraina va putea să se aprovizioneze de la un număr mai mare de producători din domeniul apărării, asigurându-și astfel capacitățile necesare pentru a face față agresiunii ruse.
Potrivit unui comunicat al Consiliului, aprobarea vine în urma acordului de contribuție semnat între UE și Regatul Unit la 13 iulie.
Participarea Regatului Unit la împrumut este posibilă deoarece această țară îndeplinește cele trei condiții pentru participarea țărilor terțe prevăzute în regulamentul privind împrumutul de sprijin pentru Ucraina. Regatul Unit s-a angajat să furnizeze o contribuție financiară echitabilă și proporțională la costurile generate de împrumut, a încheiat un parteneriat în domeniul securității și apărării cu Uniunea și oferă deja un sprijin financiar și militar semnificativ Ucrainei.




