Criza guvernamentală și politică în România plasează țara noastră la frontiera exterioară a unei premiere: posibilitatea instalării unui guvern cu voturile formațiunilor din sfera dreptei politice radicale.
În ultimul deceniu, partidele catalogate de analiști drept extremă-dreaptă, dreapta radicală sau naționaliste și populiste au trecut de la statutul de actori politici marginali sau împotriva cărora au fost create cordoane sanitare la cel de parteneri de guvernare sau factori decisivi în majorități parlamentare în mai multe state membre ale Uniunii Europene.
În contextul crizei din România, unde cabinetul guvernamental condus de premierul desemnat Adrian Veștea ar putea fi instalat în funcție și cu votul parlamentarilor care provin din grupuri politice extremiste, încălcând astfel o linie roșie exprimată de președintele republicii, CaleaEuropeană.ro vă propune o scurtă radiografie a prezenței forțelor centrifuge în arhitectura guvernamentală la nivelul Uniunii Europene. Fenomenul nu este uniform, în unele țări aceste partide dețin ministere, în altele susțin guverne minoritare, iar într-o a treia categorie influențează politicile fără a intra formal în executiv.
Definițiile larg acceptate în spațiul public european – dreapta radicală, extrema dreaptă, naționalism și populism de dreapta – arată că patru state membre UE (Italia, Finlanda, Slovacia, Croația, Suedia) au în prezent guverne în care forțele centrifuge de dreapta participă direct sau asigură majoritatea parlamentară, iar în alte 2 țări există controverse de interpretare (Belgia și Croația).
Guverne care includ partide de extremă dreapta/ dreapta radicală în coaliția de guvernare
Cehia – Alianța politică a premierului Andrej Babis (ANO, Renew Europe) include SPD, partid naționalist, anti-imigrație și eurosceptic, clasificat în general drept dreapta radicală. Este considerat un guvern populist.
Finlanda – coaliție de centru-dreapta și centru-liberal cu participarea partidului de dreapta radicală Finns.
Italia – Este condusă de o coaliție de trei partide de dreapta (creștin-democrați, conservatori și dreapta radicală condusă de prim-ministrul Giorgia Meloni.
Cele trei formațiuni politice aflate la guvernare funcționează după cum urmează: „Frații Italiei” este un partid național-conservator condus de Meloni, care constituie coloana vertebrală a coaliției. Liga reprezintă o mișcare populistă de dreapta, anti-imigrație, condusă de Matteo Salvin, iar Forza Italia este un partid de centru-dreapta, liberal-conservator, afiliat Partidului Popular European.
În ciuda preocupărilor inițiale ale Uniunii Europene cu privire la rădăcinile sale naționaliste, actuala administrație a urmat în mare măsură o linie conservatoare pragmatică și pro-europeană.
Slovacia – Coaliția condusă de premierul Robert Fico combină social-democrația populistă cu naționalismul, incluzând Partidul Național Slovac, considerat formațiune de dreapta radicală.
Slovenia – Guvernul este condus de prim-ministrul populist Janez Janša, dar care este afiliat Partidului Popular European. Janša, care și-a asigurat al patrulea mandat la jumătatea anului 2026 conduce o coaliție formată din cinci partide care include forțe de centru-dreapta, conservatoare și populiste de extremă dreapta, ceea ce marchează o schimbare față de administrația liberală anterioară.
Guverne susținute de partide de extremă dreapta / dreapta radicală fără participare directă la guvernare
Suedia – guvern de centru-dreapta format din Moderați, Creștin-Democrați și Liberali, susținut parlamentar de partidul de dreapta radicală Democrații Suedezi.
Guverne susținute de forțe conservatoare
Belgia – Coaliție de centru-dreapta, care se definește drept pro-UE și pragmatică, dar care combină naționalismul flamand (N-VA), liberalismul conservator (MR), creștin-democrația și centrismul (CD&V, Les Engagés) și social-democrația (Vooruit). Guvernul nu include partide de extremă dreapta. Cu toate acestea, partidul N-VA al premierului este plasat de unele studii în zona mai moderată a grupului ECR (din care fac parte și partidul premierului italian Giorgiei Meloni și AUR), dar nu este considerat unanim „extremă dreapta”.
Croația – Coaliție de centru-dreapta conservatoare și național-conservatoare, dominată de creștin-democrații (HDZ) premierului Andrej Plenkovic (pro-european, PPE) și un partid de dreapta naționalistă (Homeland Movement, ECR).
În celelalte 17 state membre ale Uniunii Europene funcționează guverne de coaliție între formațiuni de social-democrați, liberali, creștin-democrați, exemple notabile fiind în prezent Ungaria și Bulgaria. La Budapesta, puterea este deținută de partidul Tisza (conservator, PPE) condus de Peter Magyar, iar la Sofia, noul guvern condus de fostul președinte Rumen Radev este susținut de un partid-coaliție social-democrat și populist de stânga. în Germania, marile formațiuni de centru-dreapta și centru-stânga, CDU și SPD, au format o nouă mare coaliție pentru a genera un cordon sanitar împotriva ascensiunii extremei-drepte reprezentate de AfD.
Până la destrămarea guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiunea inițiată de PSD și AUR, România era condusă de o coaliție guvernamentală susținută de președintele Nicușor Dan care întrunea toate forțele pro-europene afiliate familiilor politice tradiționale de pe continent: PSD (social-democrații europeni), PNL și UDMR (popularii europeni) și USR (liberalii europeni).
