Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat miercuri temerile privind o „reîmpărțire a sferelor de influență” între cele trei mari puteri ale lumii – SUA, Rusia și China – în contextul unei posibile întâlniri în noiembrie între Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping, informează AFP, citat de Agerpres.
„Ceea ce ar putea discuta China, Rusia și Statele Unite nu a fost încă clar stabilit până acum. Chiar nu vrem ca aceasta să se transforme în Ialta 2, 3, 4, cu o reîmpărțire a sferelor de influență”, a spus Zelenski.
Evenimentul istoric la care face referire președintele ucrainean este Conferința de la Ialta, din februarie 1945, în care liderii puterilor învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial – URSS, Marea Britanie și SUA – Iosif Stalin, Winston Churchill și Franklin D. Roosevelt stabilea noua configurație de putere în epoca postbelică.
Ea a rămas în istorie ca un simbol al marilor puteri care decid soarta națiunilor mai mici fără participarea lor directă.
Întâlnirea tripartită dintre Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping ar urma să aibă loc în contextul summitului APEC din noiembrie, conform Moscovei. Donald Trump și-a exprimat deja sprijinul pentru o astfel de reuniune.
Tot în noiembrie ar urma să aibă loc și o întâlnire între Rusia și Ucraina, cu medierea SUA. Locul stabilit pentru această întrevedere ar fi Abu Dhabi, dar data exactă nu a fost încă anunțată.
În acest context, Comisia Europeană și Consiliul European pregătesc o echipă comună formată din înalți funcționari, care urmează să fie trimisă la următoarea rundă de negocieri. Bjoern Seibert, influentul șef de cabinet al președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, este considerat favorit pentru a conduce delegația.
„Suntem ferm hotărâți nu doar să punem capăt războiului, ci și să obținem o pace justă și durabilă. Acesta este obiectivul nostru și aceasta este poziția pe care o susținem în cadrul negocierilor în curs”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.





