Comisia Europeană a lansat luni noul Centru de expertiză al UE privind prevenirea radicalizării care se bazează pe succesul Rețelei de conștientizare a radicalizării (RAN), care a contribuit la creșterea gradului de conștientizare și la schimbul de informații între practicieni (din 2011) și factorii de decizie politică (din 2021).
Potrivit unui comunicat al instituției, Centrul de expertiză va avea acum un domeniu de aplicare mai larg decât simpla sensibilizare.
Acesta va ajuta statele membre și țările partenere să elaboreze și să pună în aplicare politici și strategii bazate pe cunoștințe și expertiză comune.
De exemplu, centrul de expertiză va sprijini organizarea de grupuri tematice pentru a permite experților în domeniul prevenirii să lucreze împreună pe subiecte prioritare; colaborări bazate pe proiecte conduse de statele membre; ateliere de lucru; vizite de studiu; servicii de sprijin personalizate; formare; mentorat și observare la locul de muncă; cercetare; și analize prospective.
Astfel, va permite factorilor de decizie politică, practicienilor și cercetătorilor să colaboreze mai bine la nivelul UE pentru a aborda provocările reprezentate de radicalizare.
Prevenirea radicalizării este primul pas în prevenirea atacurilor teroriste.
De-a lungul mandatului său, Comisia a încercat să sprijine eforturile statelor membre de a preveni expunerea la conținuturi dăunătoare și teroriste și de a preveni radicalizarea, atât offline, cât și online.
Amintim că executivul european a publicat la finalul anului trecut o comunicare intitulată ”Nu există loc pentru ură: O Europă unită împotriva urii”, prin care cer tuturor europenilor să se pronunțe în favoarea toleranței și a respectului.
Pentru a se proteja împotriva amenințărilor online, Comisia va depune eforturi pentru a finaliza un cod de conduită consolidat privind combaterea discursului ilegal de incitare la ură din mediul online înainte de februarie 2024, pentru a se baza pe noile obligații ce revin platformelor online prevăzute în Legea privind serviciile digitale. De asemenea, Comisia își va consolida cooperarea cu organizațiile societății civile, experții, avertizorii și autoritățile publice pentru a detecta discursul instigator la ură online.
În egală măsură, Comisia va sprijini cursuri de formare pentru jurnaliști cu privire la respectarea standardelor mass-media și la recunoașterea discursului instigator la ură și va continua proiectele care vizează promovarea incluziunii și a diversității în educație, cultură și sport.
De asemenea, Uniunea Europeană va intensifica sprijinul acordat verificatorilor de fapte, atât în cadrul UE, cât și în lumea arabă.
De altfel,crearea unui centru de expertiză al UE privind prevenirea radicalizării a fost menționată în agenda UE 2020 privind combaterea terorismului.
Acest centru va sprijini, de asemenea, punerea în aplicare a Regulamentului privind conținutul online cu caracter terorist, aplicabil din iunie 2022, precum și activitatea Forumului european pentru internet.




