Connect with us

INTERNAȚIONAL

Danemarca și Groenlanda solicită o întâlnire cu Rubio pe tema interesului Statelor Unite pentru insula arctică

Published

on

© Official State Department photo by Freddie Everett

Guvernele Danemarcei și Groenlandei, teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, au solicitat marți o întâlnire cu secretarul de stat american Marco Rubio, în contextul declarațiilor recente ale președintelui american Donald Trump și ale altor oficiali ai administrației sale, care au exprimat interesul SUA de a prelua controlul asupra Groenlandei din motive de securitate națională, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Demersul a fost anunțat pe Facebook de consilierul pentru afaceri externe al Groenlandei, Vivian Motzfeldt, care a vorbit despre o întâlnire „în curând”.

„Secretarul de stat american Marco Rubio nu a putut să se întâlnească mai înainte cu guvernul groenlandez, în ciuda solicitărilor repetate atât din partea acestui guvern, cât și din partea celui danez pentru o întâlnire la nivel de miniștri de externe”, a declarat Motzfeldt.

La întâlnire ar urma să fie prezent și ministrul danez de externe, Lars Lokke Rasmussen. Acesta, care s-a mai întâlnit cu Marco Rubio de două ori, a precizat că solicitarea unei reuniuni a fost făcută luni, potrivit AFP.

Afirmația lui Donald Trump privind omniprezența Chinei în Groenlanda este una dintre neînțelegerile care trebuie clarificate.

„Nu împărtășim această opinie conform căreia Groenlanda este inundată de investiții chineze”, a declarat ministrul danez după o întâlnire cu comisia parlamentară pentru afaceri externe privind relația dintre Regatul Danemarcei – care include Danemarca continentală, Insulele Feroe și Groenlanda – și Statele Unite.

Președintele SUA și-a exprimat, de asemenea, îndoielile cu privire la capacitatea Danemarcei de a asigura securitatea Groenlandei.

„Avem grijă de regat”, a insistat Rasmussen, adăugând că nu este nevoie să se „dramatizeze” situația.

Danemarca a investit masiv în securitatea arctică în ultimele 12 luni, alocând aproximativ 90 de miliarde de coroane (1,2 miliarde de euro) în acest scop.

Președintele american Donald Trump ia în considerare „o serie de opțiuni” pentru achiziționarea Groenlandei, inclusiv utilizarea forței militare, a declarat marți Casa Albă, ridicând miza la doar câteva ore după ce mai mulți lideri europeni de rang înalt au declarat că o astfel de mișcare ar încălca Tratatul Nord-Atlantic. 

Liderii Franței, Germaniei, Italiei, Poloniei, Spaniei, Regatului Unit și Danemarcei au transmis un mesaj ferm de susținere a rolului NATO în Arctica, subliniind că „Regatul Danemarcei – inclusiv Groenlanda – face parte din NATO”, o formulare menită să elimine orice ambiguitate privind statutul de securitate al teritoriului, și evidențiind că securitatea regiunii arctice este „o prioritate-cheie pentru Europa” și un element esențial al securității internaționale și transatlantice.

Declarația comună vine pe fondul operațiunii militare americane în Venezuela și temerii că Statele Unite ar putea ținti o politică expansionistă la adresa Groenlandei.

Tensiunile au fost alimentate de un interviu acordat de Donald Trump publicației The Atlantic la două zile după acțiunea din Venezuela, în care liderul de la Casa Albă a declarat că „avem nevoie de Groenlanda, absolut. Avem nevoie de ea pentru apărare”, descriind teritoriul drept „înconjurat de nave rusești și chineze”. În declarațiile făcute reporterilor la bordul aeronavei Air Force One, Trump a invocat din nou argumente de securitate națională.

Premierul danez Mette Frederiksen a avertizat că, dacă președintele american Donald Trump invadează Groenlanda, aceasta va însemna sfârșitul NATO.

Andreea Radu este redactor CaleaEuropeană.ro. Absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din Bucuresti, Andreea urmează un program de masterat în domeniul "Politicile egalității de șanse in context românesc și european".

INTERNAȚIONAL

Zelenski cere aliaților capacități sporite de apărare antiaeriană după atacurile care au lăsat Kievul în întuneric

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut duminică sprijin suplimentar din partea partenerilor occidentali sub forma unor capacități sporite de apărare aeriană, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice, care au lăsat sute de mii de locuitori ai Kievului fără electricitate și încălzire, în plină iarnă, informează AFP, preluat de Agerpres.

Aflat la Vilnius, unde participă la manifestările dedicate revoltei lituaniene împotriva Imperiului Rus din 1863, Zelenski a atras atenția asupra amplorii bombardamentelor lansate de Rusia în ultimele zile.

„Numai în această săptămână, rușii au lansat peste 1.700 de drone de atac, peste 1.380 de bombe ghidate și 69 de rachete de diferite tipuri”, a declarat Zelenski.

El a subliniat că aceste atacuri fac indispensabilă consolidarea urgentă a apărării aeriene.

„De aceea, sunt necesare rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană în fiecare zi și continuăm să colaborăm cu Statele Unite și Europa pentru a asigura o mai bună protecție a spațiului nostru aerian”, a adăugat președintele ucrainean.

Rusia continuă să vizeze centralele electrice și rețelele de distribuție ale Ucrainei, provocând întreruperi masive de curent și căldură. Din cauza situației critice, autoritățile de la Kiev au instituit stare de urgență în sectorul energetic.

Capitala rămâne una dintre principalele ținte ale bombardamentelor, iar atacurile aeriene au determinat evacuarea a aproximativ o jumătate de milion de persoane.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a anunțat că mii de locuințe sunt în continuare afectate: „În prezent, în Kiev sunt 1.676 de blocuri fără încălzire, în urma atacului inamic asupra orașului pe 24 ianuarie”, a declarat edilul.

Echipele de intervenție lucrează fără întrerupere pentru a restabili alimentarea cu energie și căldură, însă temperaturile scăzute și noile atacuri aeriene îngreunează semnificativ operațiunile.

Continue Reading

NATO

Trump și-a schimbat declarația „insultătoare” privind rolul aliaților NATO în Afganistan: „Soldații britanici au fost printre cei mai mari războinici”

Published

on

© Simon Dawson / No 10 Downing Street

Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă seară că trupele britanice „au fost printre cei mai mari războinici dintre toți” în războiul din Afganistan, la o zi după ce oficiali de la Londra și aliați NATO au reacționat dur la afirmația sa potrivit căreia militarii aliați ar fi stat „puțin cam departe de linia frontului”.

„Marii și foarte curajoșii soldați ai Regatului Unit vor fi întotdeauna alături de Statele Unite ale Americii! Este o legătură prea puternică pentru a fi vreodată ruptă. Armata britanică, cu o inimă și un suflet extraordinare, nu are egal (cu excepția celei a SUA!)”, a transmis Trump într-un mesaj publicat pe rețelele sale sociale.

Declarația vine după reacțiile puternice ale aliaților NATO, în special ale premierului britanic Keir Starmer, care a calificat afirmațiile inițiale ale lui Trump drept „insultătoare și, sincer, îngrozitoare”. Întrebat dacă i-ar cere scuze lui Trump într-o situație similară, Starmer a răspuns: „Dacă aș fi greșit în felul acela sau aș fi spus acele cuvinte, cu siguranță mi-aș cere scuze”.

Potrivit unui comunicat al Downing Street, Starmer a avut sâmbătă o convorbire telefonică cu Trump, în care cei doi au discutat despre „curajoșii și eroicii soldați britanici și americani care au luptat umăr la umăr în Afganistan.”

Cei doi lideri au vorbit, de asemenea, despre importanța relației dintre Regatul Unit și Statele Unite, precum și despre necesitatea ajungerii la un armistițiu în Ucraina. Totodată, au discutat despre „nevoia de consolidare a securității în regiunea arctică.”

Episodul se înscrie într-o săptămână marcată de tensiuni crescute între Washington și aliații săi din NATO, după ce Trump a amenințat unele state partenere cu tarife comerciale în contextul disputei legate de Groenlanda. Amenințarea a fost ulterior retrasă, după ce a fost încheiat un cadru de acord care ar permite Statelor Unite acces sporit pe insulă.

Continue Reading

EDITORIALE

Micile noastre victorii

Published

on

Dan Cărbunaru

Orice națiune, mai mică sau mai mare, mai tânără sau mai veche pe harta lumii, are nevoie de mari victorii, de proporții istorice, din care să își hrănească organismul social. Huiduiala care însoțește, de o bună bucată de vreme, celebrarea victoriilor noastre, ne arată cât de mici au devenit aceste zile, intrate în calendarul național tocmai pentru a nu ne lăsa să uităm cine suntem, de unde venim și încotro mergem.

Când uiți sau ignori propria istorie, chiar și marile victorii devin mici. Din ce în ce mai mici. Forța de atracție a istoriei este influențată de educația națiunii, de capacitatea liderilor săi de a transforma o ceremonie formală într-un ritual cu sens sau poate chiar într-unul care redă și consolidează, îmbogățește sensul.

Candoarea prezidențială care transformă momentele solemne în anecdote video confirmă că întîiul dătător de sens la ceremoniile cu cea mai înaltă participare a ales să fie natural, în loc să urmeze partitura protocolului. Să nu murdărească pe ploaie covorul roșu așternut în cale. 

Nu morga ne lipsește azi. Nici seriozitatea excesivă. Cred că avem nevoie de voință, de sens și de un plan care să lege marile noastre victorii din trecut de ceea ce putem realiza împreună noi, cei de acum. Dându-le ocazia generațiilor care vin să aibă ce continua. 

Ironia sorții face ca azi, în cele mai bune condiții ale istoriei noastre, dublate de încercări majore, să nu mai fim capabili să cunoaștem și să respectăm trecutul, să ignorăm șansa de a nu mai fi nevoiți să navigăm în propria bărcuță prin talazurile geopolitice. 

Nu putem ieși din această nefericită stare fără lideri capabili să inspire, să insufle curaj și dorință de a reuși pentru fiecare român. Și mica victorie a celor care ar dori, ar ști și ar putea să facă acest pas chiar de azi, ar putea readuce gustul marilor victorii pe care ar trebui să le celebram fără huiduieli. Începând cu Unirea.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

ROMÂNIA9 minutes ago

Proiectul SMR de la Doicești intră în faza de execuție. Bogdan Ivan: România intră într-o nouă etapă a energiei nucleare

INTERNAȚIONAL25 minutes ago

Zelenski cere aliaților capacități sporite de apărare antiaeriană după atacurile care au lăsat Kievul în întuneric

NATO37 minutes ago

Trump și-a schimbat declarația „insultătoare” privind rolul aliaților NATO în Afganistan: „Soldații britanici au fost printre cei mai mari războinici”

EDITORIALE2 hours ago

Micile noastre victorii

ROMÂNIA5 hours ago

OCDE: România, mult sub media statelor dezvoltate la educație superioară. Finanțarea educației este aproape la jumătate

U.E.16 hours ago

UE alocă 10 milioane de euro pentru înființarea Tribunalului Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei, în cadrul Consiliului Europei

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Zelenski: Dialogul trilateral Ucraina-Rusia-SUA de la Abu Dhabi a fost „constructiv”. Kievul este pregătit pentru noi întâlniri chiar de săptămâna viitoare

INDIA20 hours ago

UE și India pregătesc “mama tuturor acordurilor comerciale”, anunță Ursula von der Leyen, la New Delhi

SUA20 hours ago

Trump amenință Canada cu tarife de 100% dacă va deveni “depozit portuar” al Chinei: “Guvernatorul” Carney se înșală amarnic. China nu va prelua controlul Canadei

INTERNAȚIONAL21 hours ago

Barometrul Edelman 2026: Nemulțumirea socială se transformă în izolare colectivă la nivel global; 7 din 10 persoane nu au încredere în oameni cu valori și opinii sociale diferite

U.E.4 days ago

Europol a destructurat o rețea de trafic de droguri sintetice care opera în UE. Rețeaua se angaja în activități de spălare de bani pentru a-și continua operațiunile ilicite

ROMÂNIA5 days ago

Ministerul Muncii și Banca Mondială facilitează dialogul regional privind reformele în serviciile sociale. Florin Manole: Dacă vrem servicii sociale care să conteze, trebuie să ieșim din zona de confort

SUA1 week ago

Giorgia Meloni a discutat telefonic cu Donald Trump, căruia i-a transmis că amenințarea cu tarife vamale în chestiunea Groenlandei este „o eroare”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Președinții Braziliei și Comisiei Europene au sărbătorit acordul comercial UE-Mercosur. Ursula von der Leyen: Bine ați venit în cea mai mare zonă de liber schimb de pe planetă

ROMÂNIA1 month ago

Oana Țoiu: România și R. Moldova au cel mai puternic parteneriat diplomatic. Interesele țărilor noastre nu sunt doar aliniate, ci îndeplinite cu succes atâta timp cât le urmărim împreună

SUA1 month ago

Rubio: SUA nu încearcă să impună un acord de pace între Ucraina și Rusia, ci să înțeleagă ce este dispusă fiecare parte să accepte și să ofere pentru a ajunge la o soluție negociată

COMISIA EUROPEANA2 months ago

Comisia Europeană prezintă două soluții pentru a sprijini nevoile de finanțare ale Ucrainei în perioada 2026-2027: împrumuturi UE și utilizarea activelor rusești înghețate pentru un împrumut pentru reparații

ROMÂNIA2 months ago

Industria de apărare din România face apel la un cadru legislativ modern, predictibil și capabil să susțină producția locală, lanțurile de furnizori și transferul de tehnologie

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 months ago

Șeful Biroului Grupului BEI în România prezintă instrumentele de finanțare ale Băncii Europene de Investiții pentru sectorul securității și apărării: Ambițiile noastre în acest domeniu s-au mărit considerabil

ROMÂNIA2 months ago

MAI câștigă o poziție de top în cadrul Frontex. Cătălin Predoiu: Este un succes important, obținut în condiții de concurență acerbă între țările europene

Trending