Eurodeputatul Gheorghe Falcă a pledat în Parlamentul European pentru consolidarea capacităților agențiilor relevante pentru Flancul Estic, având în vedere rolul acestora în întărirea mobilității, siguranței infrastructurii și interoperabilității europene.
„În actualul context de securitate, marcat de riscuri și amenințări emergente, agențiile Uniunii Europene trebuie să fie bine finanțate, bine coordonate și capabile să răspundă rapid și eficient provocărilor. Consolidarea Flancului Estic este o prioritate strategică pentru securitatea întregii Uniuni”, a transmis deputatul european, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeana.ro.
Comisia pentru Transport și Turism (TRAN) a Parlamentului European a aprobat descărcarea de gestiune pentru bugetele agențiilor Uniunii Europene aferente exercițiului financiar 2024, reprezentând un pas important în procedura anuală de control bugetar.
Reamintim că europarlamentarul Gheorghe Falcă a fost raportor principal din partea Grupului Partidului Popular European (PPE) pe acest dosar, având un rol central în evaluarea modului în care agențiile UE au gestionat fondurile publice puse la dispoziție.
Tot în această săptămână, Parlamentul European a aprobat, în cadrul Comisiei pentru Transport și Turism (TRAN), descărcarea de gestiune pentru implementarea bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2024, secțiunea Comisia Europeană.
În calitate de raportor principal pe acest dosar, eurodeputatul liberal a subliniat că votul „reprezintă o evaluare politică esențială a modului în care au fost utilizate fondurile europene, din perspectiva respectării principiilor de legalitate, eficiență și responsabilitate”.
„Descărcarea de gestiune confirmă rolul fundamental al Parlamentului European în exercitarea controlului democratic asupra cheltuirii banilor europeni. Este un semnal clar că utilizarea resurselor publice trebuie să fie corectă, transparentă și orientată spre rezultate concrete pentru cetățeni”, a transmis deputatul european de la Bruxelles.
În intervenția sa, europarlamentarul român a evidențiat importanța strategică a conectivității la Marea Neagră, atât din perspectiva comerțului și dezvoltării economice, cât și a securității și stabilității regionale.
„În actualul context geopolitic, marcat de tensiuni persistente în vecinătatea estică a Uniunii Europene, investițiile în infrastructura de transport și conectivitatea la Marea Neagră devin esențiale pentru consolidarea rezilienței Uniunii și pentru sprijinirea statelor membre din regiune”, a mai precizat Gheorghe Falcă.




