Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că regretă modul în care a comentat declaraţiile cancelarului german, Angela Merkel, privind situaţia politică din România, în care a arătat că nu aceasta votează la referendum şi că România nu este colonie, dar a afirmat că oficialul străin ar fi trebuit să consulte toate părţile.
“Regret acum acel răspuns, dar, într-o logică normală, dacă discuţi cu o parte, discuţi şi cu partea cealaltă înainte de a te pronunţa. Doamna Merkel a făcut un lucru pe care l-a făcut şi în Franţa, în campania electorală, a spus foarte clar că este de partea unui candidat, după care, imediat după alegeri, într-un mod extrem de occidental şi pragmatic, are relaţii excelente cu noul preşedinte, Francois Hollande. Declaraţia purtătorului de cuvânt al doamnei Merkel, din punctul meu de vedere, a suferit din cauză că nu este întrebată şi partea cealaltă înainte să exprimi o poziţie politică”, a spus Ponta, la RTV, potrivit ZF.ro.
El a precizat că nu vede o problemă pe termen lung în acest sens, arătându-se convins că, după ce Curtea Constituţională s-a pronunţat şi după ce şi cetăţenii români se vor pronunţa la referendum, Guvernul german şi celelalte guverne din Uniunea Europeană vor privi democratic situaţia politică din România.
Sursa: ZF.ro
Foto: blogponta.wordpress.com





Comentariile sunt închise.