SUA vor primi acces la Kogălniceanu în baza acordului de acces din 2005, afirmă fostul președinte Traian Băsescu: Trump constată că are nevoie de România

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat miercuri că Statele Unite ale Americii vor primi acces din partea României pentru folosirea Bazei Aeriene 57 de la Mihail Kogălniceanu, în contextul operațiunilor militare majore împotriva Iranului.

Președintele Nicușor Dan a convocat pentru miercuri ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pe agendă figurând, între altele, „analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare”. Potrivit surselor citate de Digi24 și Antena 3 CNN, Statele Unite ar fi solicitat României să poată utiliza Baza Aeriană 57 de la Mihail Kogălniceanu pentru operațiunile SUA în războiul din Iran, respectiv operațiuni logistice și de realimentare.

“Trump îşi caută aliaţi. Băgat singur în capcana cu petrol a războiului cu Iranul, Donald Trump a constatat că ar putea avea nevoie de România după ce în 2025 şi-a retras demonstrative, spre bucuria prietenului său Vladimir Putin, cea mai mare parte a militarilor de la Kogălniceanu iar la Munchen, prin trompeta Vance a umilit pur şi simplu Romania. Azi se pare că SUA ar avea nevoie de baza de la Kogălniceanu”, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

El a precizat că SUA vor primi accesul solicitat, invocând un acord bilateral româno-american din perioada în care era președinte.

“Avem un “ACORD DE ACCES” semnat la Bucureşti la 6 Decembrie 2005 şi intrat în vigoare la 21 Iunie 2006. În baza acestui acord Armata SUA va primi acces la Kogălniceanu. Şi asta nu pentru că Trump are nevoie ci pentru că aliatul nostru, America, are nevoie”, a mai continuat Băsescu.

Acordul la care face referire fostul șef al statului român a fost semnat, la Palatul Cotroceni, de secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii (SUA), Condoleezza Rice, și de omologul său român, Mihai Răzvan Ungureanu. Acordul respectiv era parte integrantă a planului de reorganizare a prezenţei militare americane în afara SUA cunoscut sub denumirea de Global Posture Review (GPR). Conform documentului, urmau să fie amplasate facilităţi militare americane la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, baza de antrenament Babadag, zonele de antrenament Cincu şi Smârdan.

“Având în vedere dinamica evenimentelor din Orientul Mijlociu, preşedintele Dan, România, trebuie să acţioneze rapid, fără tergiversări, amânări şi ezitări. Afaceristul Trump însă, va trebui să afle că accesul pe Kogălniceanu pentru operaţiuni în Orientul Mijlociu, costă”, a mai adăugat Băsescu.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare