UNICEF atrage atenția că 463 de milioane de copii din întreaga lume au fost privați de accesul la învățământ la distanță în contextul crizei COVID-19

Închiderea școlilor din cauza pandemiei de COVID-19 a lăsat o treime dintre elevii din întreaga lume, adică 463 de milioane de copii, în imposibilitatea de a beneficia de o formă de învățământ, ca urmare a lipsei accesului la echipamente și tehnologii precum internet, televiziune sau radio, anunță AFP și DPA, citate de Agerpres.

În acest context, directorul UNICEF, Henrietta Fore atrage atenția într-un comunicat că ”numărul mare de copii a căror educaţie a fost complet întreruptă vreme de luni constituie o urgenţă educaţională mondială”.

Aceasta avertizează că ”repercusiunile s-ar putea face simţite în economii şi societăţi în deceniile viitoare”.

ONU estimează că, la nivel mondial, aproape 1,5 milioane de copii au fost afectați de închiderea școlilor sau de măsurile de izolare.

Raportul evidențiază diferențele geografice privind accesul la învățământul la distanță, mult mai puțini copii fiind afectați în Europa, comparativ cu Africa sau unele zone din Asia.

Pe glob, numărul elevilor care au fost privaţi de acces la educaţia virtuală a fost de 67 milioane în estul şi sudul Africii, 54 milioane în vestul şi centrul Africii, 37 milioane în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, 80 milioane în zona Pacificului şi în estul Asiei, 147 milioane în Asia de Sud, 25 milioane în Europa de Est şi în Asia Centrală, şi 13 milioane în America Latină şi zona Caraibelor. Raportul nu prezintă date pentru SUA şi Canada.

UNICEF subliniază că și copiii cu acces adecvat la tehnologie se pot confrunta cu obstacole în ce priveşte educaţia la distanţă, din cauza fie a condiţiilor improprii de lucru de acasă, a presiunilor de a ajuta în gospodărie, a obligaţiei de a munci sau a lipsei de suport tehnic atunci când apar probleme tehnice.

În contextul în care multe țări se pregătesc de reînceperea anului școlar, UNICEF ”îndeamnă guvernele să acorde prioritate redeschiderii în deplină siguranţă a şcolilor atunci când încep să relaxeze restricţiile”. Acolo unde redeschiderea nu este posibilă, autorităţile trebuie să prevadă o formă de învăţământ specifică pentru recuperarea timpului pierdut, mai recomandă organizația.

Raportul UNICEF are la bază date culese din circa 100 de ţări, măsurând accesul public la internet, televiziune sau radio.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare