Vot în Parlamentul European: Regiunile mai puțin dezvoltate din UE trebuie să fie în centrul politicilor de investiții, în ciuda presiunii asupra bugetului UE

Proiectele care contribuie la coeziunea între regiunile UE trebuie să rămână în centrul politicilor UE de investiții, în ciuda presiunii asupra bugetului UE, au transmis europarlamentarii reuniți în sesiune plenară la Strasbourg.

Efectele negative ale crizei economice și financiare, mai ales asupra regiunilor cu creștere economică scăzută, au redus politicile bugetare, ducând la tăieri ale investițiilor publice, subliniază deputații în rezoluția adoptată marți cu 488 voturi la 90 și 114 abțineri. Alături de finanțările UE prioritare, aceste regiuni au nevoie și de strategii adaptate pentru a acoperi diferențele și a oferi perspective dinamice locuitorilor, mai consideră deputații.

FOTO: European Parliament/ Flickr

„Acest raport urmează unei inițiative pe care am luat-o în 2015 cu comisarul Corina Crețu pentru a atrage atenția asupra provocărilor cu care se confruntă regiunile cu întârzieri în dezvoltare și a dificultăților pe care le-au înfruntat, exacerbate de recesiune. Cred că este foarte important pentru noi să fim conștienți de rolul important jucat de politica de coeziune în creșterea competitivității. Aceste regiuni sunt foarte dezavantajate și a le ajuta trebuie să fie o prioritate a UE.”, a declarat raportorul Michela GIUFFRIDA (S&D, IT). 

Eurodeputații  cer măsuri care:

să definească regiunile ”cu întârzieri în dezvoltare” la nivelul NUTS III și să țintească mai bine finanțarea lor;

-să susțină educația și formarea profesională pentru a reduce șomajul și a ajuta tinerii să rămână în aceste regiuni;

-să asigure un acces mai ușor la credite pentru afaceri;

-să sprijine și să îmbunătățească administrarea instituțiilor regionale;

-să sprijine activitățile de afaceri, inclusiv turismul sustenabil, economia circulară și agricultura

Comisia Europeană a publicat un raport privind „competitivitatea în regiunile cu venituri și ritmuri de creștere scăzute” în aprilie 2017. Acesta s-a concentrat pe 47 de regiuni din 8 state membre: „regiuni cu ritm de creștere scăzut” cu in PIB aproape de media UE, dar cu medii de creștere mici (în Italia, Spania, Grecia, Portugalia) și regiuni cu ”venituri mici” cu un PIB scăzut, dar tendințe de creștere încurajatoare (în Bulgaria, România, Ungaria, Polonia).

Aproximativ unul din șase locuitori UE trăiește într-o regiune cu întârzieri în dezvoltare (83 milioane de locuitori), dintre care 32 de milioane locuiesc în regiuni cu venituri mici și 51 de milioane în regiuni cu ritm de creștere redus.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat recent planurile executivului european pentru viitorul Cadru Financiar Multianual (CFM), abordând și problematica finanțării prin intermediul fondurilor de coeziune. Astfel, Comisia a propus trei scenarii pentru perioada post 2020, incluzând tăieri de până la 124 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune, respectiv de 120 miliarde de euro în cadrul Politicii Agricole Comune.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.