Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, și-a prezentat marți programul prezidențial, care se numește “România onestă”, cu aproximativ două săptămâni înainte de alegeri, acesta conținând mai multe reforme precum cea administrativ-teritorial, cea a sistemului electoral și cea a Curții Constituționale, relatează Hotnews.
“Întreaga administrație publică este anchilozată. Orice încercare o face, o face în același ritm birocratic și lipsit de eficiență, chiar când are bune intenții”, a afirmat Nicușor Dan, apreciind că “statul român nu are resurse pentru a se regenera el însuși”.
“De asta o să vedeți în programul pe care îl prezint că vorbesc foarte, foarte mult de cooptarea specialiștilor din zona privată, din zona de asociații profesionale, din zona de consultanță, pentru a da o direcție adecvată pentru statul român”, a punctat el.
Viziunea actualului primar pentru țară cuprinde 60 de puncte în care Dan arată că, în calitate de președinte, se va lupta “cu marea corupţie”, ceea ce “nu se poate face decât prin schimbarea de optică a Parchetelor, care în ziua de azi nu se duc exact, sistematic, în zonele mari de corupţie”.
Primarul Capitalei a vorbit și despre modificarea legii de funcționare a legii de funcționare a Curții Constituționale (CCR).
Modificarea ar consta în faptul că judecătorii vor fi numiți doar din rândul magistraților care au experiență, dar în continuare vor fi aleși de președinte și de cele două Camere ale Parlamentului, așa cum prevede Constituția.
“Nu e normal ca, pentru un furt de bicicletă, să ai garanţia că te judecă un judecător care a avut un tip de formare, dar, pentru cele mai importante probleme ale statului, să nu ai această garanţie”, a explicat Nicușor Dan.
Nicușor Dan a vorbit și despre o reformă a sistemului electoral, a sistemului de vot, astfel încât să nu mai existe discuții „despre cum s-au mutat nişte buletine de vot dintr-o parte în alta”.
El a menționat și faptul că va face demersurile necesare astfel încât primarii să fie aleși în două tururi. Acesta mai dorește să modifice Codul Electoral astfel încât să fie redus numărul de semnături necesar pentru a candida și să crească numărul de parlamentari care să reprezinte diaspora.
“Un nou cod electoral care să unifice toate tipurile de alegeri. Alegerea primarilor în două tururi, nu mai e nevoie să spun de ce. Reducerea numărului de semnături şi creşterea reprezentativităţii diasporei, pentru că numărul de deputaţi şi de senatori este total discriminat faţă de numărul lor şi de problemele pe care ei le au”, a adăugat primarul Capitalei.
Cât despre reforma administrativ-teritorială, Nicușor Dan a precizat că e nevoie de o redesenare administrativă a României în funcție de polii de creștere, adică marile orașe.
În plus, el a spus că dorește și eficientizarea serviciului public, mai exact, comasarea comunelor cu puțini locuitori.
Primarul Capitalei a precizat că reforma trebuie făcută, “dar nu pe genunchi, ci cu studii și cu specialiști”.




