Prim-ministrul japonez Yoshihide Suga urmează să plece joi spre Statele Unite pentru discuţii cu preşedintele Joe Biden, pe fondul pandemiei de COVID-19 şi a tensiunilor cu China, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Premierul Suga are programată vineri o întrevedere cu preşedintele Joe Biden la Casa Albă, devenind astfel primul lider străin care se întâlneşte personal cu noul preşedinte american.
Şeful executivului japonez a declarat miercuri că doreşte ca discuţiile cu preşedintele SUA să fie “productive”.
Cei doi lideri vor să arate legăturile puternice ale alianţei Japonia-SUA, precum şi angajamentul lor faţă de regiunea indo-pacifică, potrivit părţii nipone.
Pe agenda întâlnirii dintre Suga şi Biden ar urma să figureze schimbările climatice, pandemia de COVID-19, problemele legate de China şi Coreea de Nord şi cooperarea pentru o regiune indo-pacifică liberă şi deschisă, a anunţat executivul de la Tokyo.
Suga și Biden au mai participat până acum la două reuniuni prin videoconferință la nivelul G7 și la nivelul QUAD, alianța de securitate dintre SUA, Japonia, India și Australia.
Întâlnirea dintre cei doi vine și pe fondul primelor vizite în străinătate de luna trecută ale șefului diplomației americane, Antony Blinken, și șefului Pentagonului, Lloyd Austin.
Atât Lloyd Austin, cât și Antony Blinken au reiterat faptul că Insulele Senkaku, disputate de Japonia și de China. intră sub incidența articolului 5 din tratatul SUA-Japonia care impune apărarea Japoniei de către America, iar miniștrii de externe Antony Blinken și Toshimitsu Motegi au numit alianța SUA-Japonia ca fiind baza păcii și stabilității regionale.
Președintele Joe Biden a promis recent, în cursul primei sale conferințe de presă, că ambiția Chinei de a deveni prima putere a lumii nu se va întâmpla cât el va fi în funcție și a prefațat că bătălia acestui secol va fi între democrație și autocrație și că Occidentul trebuie să demonstreze că democrația funcționează.
De asemenea, Joe Biden a discutat în convorbirile sale cu prim-ministrul Japoniei, cu președintele Coreei de Sud și în cadrul unui summit virtual cu liderii QUAD, alianța formată împreună cu India, Japonia și Australia, despre importanța unei zone indo-pacifice libere și deschise.
În acest sens, secretarul apărării Lloyd Austin a înființat la Pentagon un grup de lucru privind provocarea strategică reprezentată de China. Obiectivul este de a stabili postura militară necesară în Oceanul Pacific pentru a contracara ambiţiile teritoriale ale Beijingului, de a dezvolta cooperarea cu aliaţii, dar şi de a determina tipul de relaţii pe care Statele Unite doresc să le aibă cu armata chineză sau chiar ce tipuri de armă trebuie dezvoltate.
Într-un document de 24 de pagini intitulat Instrucţiuni Strategice Interimare privind Securitatea Naţională, publicat recent, președintele Joe Biden tratează China drept singura putere globală capabilă să afecteze sistemul global prin acțiunile sale.
Totodată, conform unui document al Pentagonului din timpul administrației Trump, regiunea Indo-Pacifică reprezintă principalul obiectiv al strategiei naționale americane, acesta făcând trimitere la faptul că Strategia Națională de Apărare lansată în 2018 specifică faptul că revenirea la competiția dintre marile puteri cu China și cu Rusia constituie principalul pericolul pentru SUA și întreaga lume. Potrivit documentului Departamentului american al apărării, în regiunea indo-pacifică China pune în primejdie principiile soluționării pașnice a disputelor, libertatea de navigație și aranjamentele comerciale reciproce, echitabile și de liber schimb.




