Parlamentul European convoacă o nouă sesiune extraordinară pentru 16-17 aprilie, declarându-se pregătit să voteze orice măsuri necesare pentru gestionarea COVID-19

Președintele Parlamentul European, David Sassoli, și liderii grupurilor politice au decis să organizeze o sesiune plenară extraordinară pentru a continua activitatea cu privire la măsurile speciale de combatere a pandemiei, legislativul european afirmând că este pregătit să voteze cu privire la orice propuneri legislative sau bugetare pregătite în timp util de Comisia Europeană pentru a gestiona în continuare situația creată de pandemie.

Decizia anunțată printr-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro intervine după ce Comisia Europeană a lansat joi un instrument de solidaritate de 100 de miliarde de euro pentru menținerea locurilor de muncă și sprijinirea întreprinderilor. Tot joi, executivul european a decis mobilizarea a 3 miliarde de euro pentru sistemele de sănătate din țările UE.

În cadrul reuniunii la distanță din dimineața zilei de joi, Președintele Parlamentului și liderii grupurilor politice (Conferința președinților) au convenit să convoace o sesiune plenară extraordinară joi 16 și vineri 17 aprilie la Bruxelles, informează sursa citată.

Parlamentul European, pregătit să voteze orice propuneri necesare pentru gestionarea consecințelor pandemiei

Agenda sesiunii cuprinde o dezbatere cu Consiliul și Comisia și un vot privind o rezoluție referitoare la o acțiune coordonată a UE de combatere a pandemiei COVID 19 și a consecințelor acesteia.

De asemenea, Parlamentul European este pregătit să voteze cu privire la orice propuneri legislative sau bugetare pregătite în timp util de Comisia Europeană pentru a gestiona în continuare situația creată de pandemie.

Conferința președinților a actualizat calendarul activităților PE introducând date suplimentare pentru reuniunile la distanță ale organelor de conducere ale PE, ale comisiilor și ale grupurilor politice. Puteți găsi acest calendar aici.

Situația din Ungaria

Liderii grupurilor politice și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la măsurile de urgență adoptate recent în Ungaria. Majoritatea grupurilor au solicitat președintelui Sassoli să transmită aceste preocupări într-o scrisoare adresată Comisiei, prin care să-i solicite să evalueze situația și să ia în considerare activarea procedurii prevăzute la articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). Această procedură ar permite UE să se asigure că valorile fundamentale europene nu sunt expuse riscurilor.

Măsurile de precauție actuale adoptate de Parlamentul European pentru a limita răspândirea COVID-19 nu afectează activitatea legată de prioritățile legislative ale instituției. Activitățile de bază sunt reduse, dar sunt menținute pentru a asigura menținerea funcțiilor legislative, bugetare și de control ale instituției.

Parlamentul a decis să introducă un sistem alternativ de vot la distanță. Din motive legate de sănătatea publică, acesta va permite organizarea voturilor cu garanții adecvate pentru a se asigura că voturile membrilor sunt individuale, personale și gratuite.

Reamintim că sub auspiciile acelorași proceduri, Parlamentul European a organizat o sesiune plenară extraordinară la 26 martie în care a dat undă verde celor trei propuneri aflate pe agendă, vizând pachetul economic menționat, extinderea domeniului de aplicare a Fondului de solidaritate al UE și încetarea ”zborurilor-fantomă” cauzate de epidemia de COVID-19.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare