Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat marți că Alianța Nord-Atlantică a îndeplinit în premieră obiectivul stabilit în urmă cu 11 ani, ca toate statele membre să aloce cel puțin 2% din PIB pentru apărare. Anunțul vine în contextul pregătirilor pentru summitul NATO de la Haga, programat să înceapă pe 24 iunie, transmite agenția dpa, preluat de Agerpres.
Potrivit lui Rutte, în condițiile în care Portugalia și Canada s-au angajat să cheltuie 2% din PIB pentru apărare în acest an, întreaga alianță respectă acum ținta de 2%. El a catalogat această realizare drept „o veste cu adevărat bună”, într-o declarație făcută în marja reuniunii G7 din Canada.
Cu toate acestea, presiunile președintelui american Donald Trump schimbă din nou reperele pentru cheltuieli. Liderul de la Casa Albă solicită ca noua țintă pentru bugetele de apărare ale statelor membre NATO să fie de cel puțin 3,5% din PIB, cu o componentă suplimentară de 1,5% din PIB alocată cheltuielilor indirecte legate de apărare, precum infrastructura. În total, noul prag ar ajunge la 5% din PIB – o cerință pe care Trump a susținut-o constant.
Trump a criticat în mod repetat nivelul scăzut al cheltuielilor de apărare din partea aliaților europeni și a Canadei, amenințând chiar, în trecut, cu retragerea Statelor Unite din NATO dacă efortul financiar nu este distribuit echitabil.
Singura țară membră care nu intră în aceste calcule este Islanda, stat care nu are o armată proprie și este exclus din statisticile NATO privind bugetele militare.
Printre cele mai relevante evoluții recente, Germania a atins pentru prima dată în 2023 obiectivul de 2%, stabilit la summitul din 2014. În prezent, Polonia este singurul stat membru NATO care depășește 3,5% din PIB în cheltuieli pentru apărare.




