Connect with us

NATO

“Majoratul” României în NATO – o scurtă istorie: 18 ani de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică, garant al securității naționale în vremuri de război în Europa

Published

on

© NATO Allied Air Command/ Flickr

România celebrează marți, 29 martie, 18 ani de la aderarea sa la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, alianța politico-militară care aniversează la 4 aprilie 73 ani de la înființare și de la debutul construcției unității transatlantice. Aniversată, potrivit legislației naționale, în prima duminică a lunii aprilie din fiecare an, apartenența României la umbrela de securitate euro-atlantică a devenit realitate la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de ratificare la depozitarul Tratatului Nord-Atlantic – Guvernul Statelor Unite -, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia de arborare a drapelului României la sediul NATO, alături de cele ale altor șase state din regiunea Europei de Est.

În 2022, această aniversare coincide cu cea mai amplă transformare de doctrină strategică și de resetare a posturii militare a Alianței Nord-Atlantice de la finalul Războiului Rece. Decizia și acțiunea din zorii zilei de 24 februarie 2022 a Federației Ruse de a ataca militar Ucraina – fiind pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial când un stat suveran invadează alt stat suveran în Europa – a modificat iremediabil mediul de securitate din Europa. Agresiunea militară a Rusiei împotriva statului vecin a fost întâmpinată, din perspectiva NATO, cu decizii și acțiuni imediate cu implicații directe asupra României.

Astfel, la 18 ani de la aderarea României la NATO și după 35 de zile de război la porțile României și la Marea Neagră, și deci ale flancului estic al Alianței, țării noastre i-au fost reconfirmate beneficiile, umbrela și garanțiile de securitate.

În acest scurt răstimp, NATO a activat planurile de apărare pentru România și pentru țările de pe flancul estic, a dislocat în premieră istorică Forța sa de Reacție Rapidă pe teritoriul țării noastre, a hotărât înființarea unui grup de luptă în România, în timp ce prezența militară aliată și americană a ajuns la 3.300 de soldați provenind din SUA, Franța, Germania, Italia și Belgia, cu efective anunțate a fi mobilizate din Marea Britanie și Canada, 22 de avioane de luptă – opt italiene, opt germane și șase americane – apără spațiul aerian al României, portavionul francez Charles de Gaulle a fost poziționat în Marea Mediterană mai aproape de România, în timp ce forțele aeriene britanice și canadiene să pregătesc desfășurări aeriene în următoarea perioadă.

Înțelegându-și rolul de furnizor de securitate și că apărarea începe de acasă, România a hotărât majorarea bugetului său militar cu 25%, de la 2% din PIB la 2,5% din PIB, și a decis să își intensifice contribuțiile militare la grupul de luptă din Polonia și prezența aeriană în sprijinul republicilor baltice.

Un scurt istoric

O aderare amânată cu cinci ani după summitul aliat de la Madrid din 1997, când Cehia, Polonia și Ungaria au fost invitate în Alianță începând cu 1999, invitația de accedere a României în Alianța Nord-Atlantică a fost primită la summitul de la Praga din 2002, reprezentând rezultatul unui consens politic major la nivel național dublat de implicare militară în teatre de operații și constituind atingerea primei borne din procesul de integrare în structurile occidentale europene și euro-atlantice, urmată în 2007 de aderarea la Uniunea Europeană.

Eșecul eforturilor de a începe negocierile de aderare după summitul de la Madrid din 1997 a fost atenuat de precizările din textul Comunicatului final al reuniunii decizional respective, în care cele 16 state membre NATO au nominalizat România printre statele candidate care au realizat progrese semnificative în îndeplinirea celor cinci criterii de aderare: sistem democratic, progres în direcția unei economii de piață, control civil asupra structurilor militare, relații de bună vecinătate cu state vecine și respectarea suveranității lor și dezvoltarea compatibilității militare cu forțele și standardele NATO.

Insuccesul de la finalul anilor ’90, apărut și în condițiile în care România devenise în 1994 prima țară post-comunistă care se alătură programului Parteneriatului pentru Pace al NATO, a fost urmat de o relansare puternică, materializată prin decizii politice ce răspundeau contextului evoluțiilor mediului de securitate regional precum aprobarea în 1998 de către Parlament a cererii NATO ca avioanele Alianţei să poată utiliza spaţiul aerian al ţării noastre pentru posibile operaţiuni militare împotriva Iugoslaviei, numai în situaţii excepţionale şi de urgenţă. Ulterior, în 1999, Parlamentul român a aprobat cererea preşedintelui Emil Constantinescu de a permite tranzitul spre Iugoslavia via România al contingentelor cehe şi poloneze din cadrul trupelor internaţionale NATO de menţinere a păcii pentru Kosovo (KFOR).

18 ani de apartenență formală precedați de trei ani de probare a unui angajament militar de netăgăduit. Efortul soldaților români, reper esențial în devenirea euro-atlantică a României

Cei 18 ani de apartenență formală (2004-2022) la NATO au fost precedați de trei ani de implicare de facto în acțiunile Alianței (2001-2003), momente decisive și care s-au constituit într-o pondere semnificativă în influențarea deciziei politice de a primi România în Alianța Nord-Atlantică.

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite și activarea, în premieră, a articolului 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă au modificat substanțial procesul de adaptare și justificare a rolului Alianței Nord-Atlantice pentru securitatea euro-atlantică și în noua dinamică negativă a arhitecturii internaționale de securitate. Același moment tragic pentru comunitatea transatlantică și pentru cel mai important actor al relațiilor internaționale a devenit și momentul în care România a demonstrat angajamentul său de a deveni un aliat NATO. Într-o nouă decizie legislativă, Parlamentul de la București a hotărât, în septembrie 2001, participarea României, ca aliat de facto al NATO, la lupta împotriva terorismului internaţional cu toate mijloacele, inclusiv cele militare.

Practic, înainte de a deveni membru de jure al NATO, România a început să se comporte ca un aliat de facto, devenind parte a Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate (ISAF) conduse de SUA care s-a implicat în Războiul din Afganistan, prezență militară care continuă și în prezent. Tot înainte de momentul formal al aderării, în 2003, România și-a început prezența militară în Irak, unde a făcut parte din Forța Multinațională condusă tot de Statele Unite în baza unei ”coaliții de voință” în contextul în care aliați precum Germania și Franța s-au opus acestei intervenții.

Astfel, încă din 2001, forțele militare românești au participat la misiunile NATO în Afganistan, atingând în 2010 cel mai ridicat nivel de prezență al unui contingent militar românesc în operațiunile aliate din această țară – aproximativ 1.800 de militari. Până la retragerea militară SUA și NATO din Afganistan, România a fost al 5-lea aliat NATO ca mărime a contribuției sale cu forțe militare la operațiunea Resolute Support din Afganistan. În cei 20 de ani de prezență în Afganistan, 29 de soldați români și-au pierdut viața ca parte a angajamentului asumat pentru ca România și cetățenii săi să fie parte integrantă a sistemului de apărare colectivă și securitate euro-atlantică.

Implicarea militară română în Irak, care de asemenea precede momentul aderării formale, a debutat în 2003 cu o prezență militară de 730 de soldați, efective sporite cu încă 130 de soldați în anul 2005. În 2008 și 2009, contingentul militar al României în Irak s-a diminuat la 501, respectiv 350 de soldați ca parte a îndeplinirii misiunii aliate. În contextul etapelor succesive de retragere a forțelor multinaționale din Irak, România și-a asumat păstrarea efectivelor militare în teritoriu până în 2011, alături de forțele britanice și americane. Cu toate acestea, ca parte a termenilor acordului de retragere dintre SUA și Irak, România a trebuit să decidă și să pună în practică retragerea trupelor în 2009, făcând parte din penultimul val de retrageri militare înainte de retragerile Marii Britanii și Statelor Unite din 2011. În total, în cei șase ani de prezență militară în Irak, trei militari români și-au pierdut viața.

Cronologie: 29 martie 2004 – 29 martie 2022. 18 ani de la așezarea României la masa septuagenarei familii euro-atlantice

La 18 ani distanță de la momentul aderării la NATO, România a înregistrat rezultate notabile, de la găzduirea în 2008 a Summitului NATO la construirea în parteneriat cu SUA și găzduirea facilității antirachetă a Deveselu, iar noile provocări la adresa securității euro-atlantice în contextul anexării ilegale a peninsulei Crimeea de către Rusia au echipat poziția strategică a României ca aliat pe flancul estic al NATO cu responsabilități și garanții de securitate majore. Astfel, începând cu anul 2016, România este gazda sistemului antirachetă al NATO deplin operaționalizat, iar la București operează două structuri NATO importante în ecuația apărării și descurajării amenințărilor externe – Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est și o Unitate de Integrare a Forțelor. În 2017, România a găzduit cel mai amplu exercițiu militar al NATO din anul respectiv – Saber Guardian, context în care a fost operaționalizată și Brigada multinațională a NATO pe care România a propus-o la Summitul din 2016, o conduce și o găzduiește la Craiova. În 2017, 2018, 2019 ;i 2020, România s-a numărat printre aliații NATO care și-au asumat alocarea a 2% din PIB pentru apărare și a cheltuit cel mai mare procent din bugetul său militar pentru înzestrare și modernizare a forțelor armate. În același timp, a rămas a 5-a națiune NATO în termeni de contribuție cu efective militare în Afganistan și urmează a găzdui un corp de comandă terestru aliat, structură care să asigure legătura pe linia de comandă între unitățile aliate de pe teritoriul României și Comandamentul Forțelor Întrunite de la Napoli. Totodată, alocă resurse pentru modernizarea Bazei Aeriene de la Mihail Kogălniceanu, urmârind să transforme această facilitate în cea mai mare bază militară NATO de pe flancul estic, dar și pentru modernizarea Bazei Aeriene de la Câmpia Turzii. Nu în ultimul rând, în termeni de înzestrare, România a recepționat deja primul sistem de rachete Patriot și va deveni primul aliat estic care va opera cu sisteme de rachete HIMARS.

În același interval, eforturile politico-militare de racordare și asimilare a României în rândul NATO au fost marcate și de realizări de reprezentare nominală, fie că amintim faptul că ambasadorul Sorin Ducaru a fost asistent al secretarului general al NATO (2013-2017) sau că procesul de mutare a Alianței Nord-Atlantice din vechiul în noul sediu al NATO a fost coordonat de un român. Totodată, în prezent, purtătorul de cuvânt al Alianței Nord-Atlantice este o româncă, Oana Lungescu. Cel mai important, poate, la 18 ani de la aderarea la NATO, România este primul stat membru din Europa Centrală și de Est care dă al doilea cel mai important om din organigrama politică a Alianței, fostul ministru de externe Mircea Geoană fiind, din octombrie anul trecut, secretarul general adjunct al organizației.

În loc de concluzii… Cei 18 ani scurși de la așezarea României la masa septuagenarei familii euro-atlantice trebuie, de asemenea, reflectați și într-o asumare cronologică a evoluțiilor și a traseului pe care le-a parcurs și înregistrat țara noastră în acest deceniu și jumătate

26 martie 2003 – Ministrul român al afacerilor externe participă, la Bruxelles, la Ceremonia de semnare a protocoalelor de aderare. Detalii aici;

8 mai 2003 – Ratificarea protocoalelor de aderare de către Congresul SUA. Detalii aici;

26 februarie 2004 – Adoptarea de către Parlamentul României, cu unanimitate de voturi, a legii de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord;

1 martie 2004 – Promulgarea legii de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord de către președintele Ion Iliescu;

4 martie 2004 – Semnarea de către președintele Ion Iliescu a instrumentului de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord;

29 martie 2004 – Depunerea de către prim-ministrul Adrian Năstase a instrumentului de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord, Washington, SUA;

© NATO

2 aprilie 2004 – Ceremonia înălţării drapelelor de stat ale României şi celorlalţi 6 noi aliaţi (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia) la Cartierul General al NATO, Bruxelles. Detalii aiciaici şi aici;

© NATO

© NATO

28-29 iunie 2004 – Are loc Summitul NATO de la Istanbul, prima reuniune decizională aliată la care a participat și România în calitate de stat membru. România a fost menționată în Comunicatul final în calitate de stat membru care s-a alăturat Alianței în ”cel mai puternic val de extindere din istoria Alianței”. Detalii aici;

13 octombrie 2004România găzduiește o reuniune informală a miniştrilor apărării din statele membre NATO la Poiana Braşov. Detalii aici;

© NATO

22 februarie 2005 – Are loc Summitul NATO de la Cartierul General al Alianţei, Bruxelles, prilej cu care este reafirmată unitatea transatlantică și a valorilor comune. Detalii aici;

28-29 noiembrie 2006 – Are loc Summitul NATO de la Riga, unde aliații au salutat inițiativele de consolidare a cooperării, securității și stabilității în regiunea Mării Negre, o zonă de interes major pentru România și în raport cu care deciziile NATO au evoluat. Detalii aici;

© NATO

2-4 aprilie 2008 – România înregistrează un succes politic important la nivel aliat prin găzduirea Summit-ul NATO de la Bucureşti. Summit-ul a fost un eveniment unic nu doar pentru România ci şi pentru NATO. A fost cel mai mare Summit al Alianţei, atât ca număr de participanţi (peste 6500), cât şi ca formate. Summit-ul de la București, organizat la Palatul Parlamentului, a reprezentat atunci primul și singurul summit aliat la care Rusia a participat prin președintele Vladimir Putin. Totodată, reuniunea liderilor țărilor NATO, la acel moment 26 de state membre, a reprezentat și ultimul summit la care a luat parte președintele american, George W. Bush. Dintre liderii NATO care au participat la summitul din 2008 singurul care se află și în prezent în funcție este cancelarul german Angela Merkel. Şefii de state şi de guverne au aprobat atunci patru documente publice: 1) Declaraţia de la Bucureşti; 2) Declaraţia comună NATO-Ucraina; 3) Viziunea strategică a ISAF; 4) Declaraţia Consiliului NATO-Rusia. În fapt, principalele teme abordate au fost situația din Afganistan în contextul în care NATO desfășura misiunea ISAF, precursoarea Resolute Support Mission, extinderea Alianței, un subiect delicat și cu influențe asupra relației NATO cu Rusia, dar și sistemul de apărare antirachetă. La patru luni distanță de la acel summit în care aliații au recunoscut aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei și Georgiei, în pofida dorinței președintelui american George W. Bush de a face mai mult și a oferi un parcurs pentru aderare la NATO, a izbucnit războiul ruso-georgian la capătul căruia Osetia de Sud și Abhazia au devenit provincii separatiste susținute de Federația Rusă. Ulterior, la șase ani distanță, un conflict similar a izbucnit și în estul Ucrainei, Rusia blocând parcursul european și euro-atlantic al Kiev-ului, reușind să destabilizeze vecinătatea estică a Uniunii Europene și a NATO, inclusiv prin anexarea ilegală a Crimeei. Referitor la extinderea la NATO, la summitul de la București aliații au decis să amâne invitația pentru aderarea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în contextul disputei cu Grecia privind privind denumirea statală, conflict diplomatic care și-a găsit soluționarea în 2018, prin Acordul de la Prespa, iar la 6 februarie 2019, noua Republică a Macedoniei de Nord a semnat protocolul de aderare la NATO. 

3-4 aprilie 2009 – Are loc Summitul aniversar al NATO de la Strasbourg / Kehl, reuniunea ocazionată de aniversarea a 60 de ani de la înființarea NATO. Detalii aici;

19-20 noiembrie 2010 – Are loc Summit-ul NATO de la Lisabona, unde țările aliate au adoptat un nou Concept Strategic pentru zece ani, vizând abordarea Alianței în trei dimensiuni esențiale: apărare colectivă, gestionare a crizelor și cooperare prin securitate. În acel context, România a pledat, între altele, pentru reafirmarea apărării colective şi Articolului 5 drept responsabilităţi centrale ale NATO, acordarea atenţiei necesare pentru menţinerea principiilor indivizibilităţii securităţii Aliaţilor, respectiv solidarităţii şi coeziunii Aliate, întărirea rolului NATO ca forum de consultare transatlantică, în conformitate cu Articolul 4 al Tratatului de la Washington și confirmarea apărării antirachetă drept misiune strategică a Alianţei Nord-Atlantice. Detalii aici;

10 octombrie 2011 – România găzduiește, pentru prima oară în calitate de stat membru, reuniunea Adunării Parlamentare a NATO. O astfel de reuniune mai fusese găzduită în 1997. Detalii aici;

20-21 mai 2012 – Are loc Summitul NATO de la Chicago, context în care țările aliate au adoptat o Declarație vizând capabilitățile de apărare ale NATO și dezvoltarea lor până în 2020. Această declarație a jucat rolul de catalizator politic pentru viitorul sistem antirachetă al NATO din Europa prin lansarea unui pas inițial pentru înființarea acestui sistem. Deciziile privind sistemul antirachetă de la Chicago au apărut în contextul Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și SUA, semnat de președinții Traian Băsescu și Barack Obama la 13 septembrie 2011, care conține acordul privind amplasarea în România a elementelor sistemului din Europa al Statelor Unite de apărare împotriva rachetelor. Acordul separat privind scutul antirachetă a fost semnat de secretarul de Stat Hillary Clinton și ministrul de Externe Teodor Baconschi. Detalii aici și aici.

© Calea Europeană

4-5 septembrie 2014 – Are loc Summitul NATO din Ţara Galilor, Marea Britanie, aceasta fiind o întrunire de readaptare și asigurare majoră a aliaților ca urmare a anexării ilegale a peninsulei Crimeea de către Rusia, a destabilizării estului Ucrainei și a suspendării cooperării și dialogului dintre NATO și Federația Rusă. În contextul de securitate delicat generat de agresiunea Rusiei, Summitul din Țara Galilor s-a materializat în decizii de securitate esențiale pentru ceea ce a devenit flancul estic al Alianței – format din Polonia, țările baltice, România și Bulgaria. În privința României, Poloniei și țărilor baltice a fost adoptat câte un plan de contingență care conține acțiunile concrete pe care statele respective și aliații le vor întreprinde în cazul în care intră în război. Tot în sfera deciziilor de asigurare și adaptare a Alianței la provocările momentului, aliații au aprobat un Plan de Acțiune Rapidă care, în cazul României, prevede înființarea unei Unități NATO de Integrare a Forțelor și a unui Comandament Multinațional de Divizie Sud-Est. Planul de Acțiune Rapidă cuprinde o serie de măsuri de apărare colectivă printre care mărirea forțelor de reacție NATO (NATO Response Force – NRF) la aproximativ 40.000 de militari. De asemenea, s-a hotărât ca în cadrul NRF să fie creată o forță de reacție rapidă (Very High Readiness Joint Task Force – VJTF) de aproximativ 5000 de militari capabilă să intervină în timp foarte scurt în cazul unei crize.Declarația finală a Summitului a marcat și o schimbare de paradigmă în ce privește regiunea Mării Negre, o prioritate pentru securitatea României. Potrivit textului, aliații din NATO și-au luat angajamentul de a sprijini ”eforturile regionale ale statelor riverane la Marea Neagră de a asigura stabilitatea și securitatea”. La Summitul din Țara Galilor, aliații din NATO și-au luat angajamentul de a aloca cel puțin 2% din PIB/ anual pentru bugetul Apărării și au convenit să atingă acest nivel progresiv, cel târziu până în 2024. Detalii aici;

© Administrația Prezidențială

2 iulie 2015 – A avut loc inaugurarea de către președintele Klaus Iohannis și de către secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a comandamentului NATO Force Integration Unit (NFIU), înființată ca răspuns al NATO la schimbările din mediul de securitate și a amenințărilor venite din est și sud. Misiunea acestui comandament este de a coordona dislocarea rapidă a forțelor NATO cu un nivel de reacție foarte ridicat (VJTF) aflate pe teritoriul României. În cooperare cu țara gazdă, România, NFIU va identifica nevoile logistice și de transport ale acestor forțe astfel încat dislocarea în regiune să se poată executa, la nevoie, în timp foarte scurt. NFIU este o prezență permanentă a Alianței pe teritoriul României dar nu este o bază militară, scopul acestui comandament este de a asigura o legatură între forțele Alianței și România. NFIU a atins nivelul de Capabilitate Finală în iunie 2016, înaintea Summit-ului NATO de la Varșovia. NFIU România are în compunere ofițeri, maiștrii militari și subofițeri specialiști din 12 țări contributoare: Albania, Bulgaria, Germania, Grecia, Marea Britanie, Polonia, Spania, Portugalia, România, Statele Unite Ale Americii, Turcia, Ungaria. Detalii aici;

1 septembrie 2015 – 22 martie 2018 La 1 septembrie 2015, din ordinul Ministrului Apărării Naționale al României, a avut loc transformarea Diviziei 1 Infanterie „DACICA” în Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est. La 1 decembrie 2015, a avut loc ceremonia de activare a comandamentului, eveniment care a reprezentat integrarea oficială a HQ MND-SE în structura de forțe NATO (NFS) pe baza implementării Planului de Acțiune pentru Ridicarea Capacității de Reacție a Alianței (RAP), stabilit în cadrul Summit-ului din Țara Galilor, 2014. La 1 Iulie 2016, la sediul comandamentului s-a desfășurat ceremonia de declarare a Capabilității Inițiale a HQ MND-SE. La 22 martie 2018, a avut loc ceremonia de declarare a Capabilității Operaționale Finale a HQ MND-SE, la Centrul Național de Instruire Întrunită de la Cincu. Aflat sub conducerea Comandamentului Forțelor Întrunite de la Napoli (JFCNP), Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est este în măsură, începând din 22 martie 2018, să asigure comanda și controlul unei operații NATO de tip Articol 5 – Apărare Colectivă, pentru a contribui în acest fel la consolidarea Flancului Sud-Estic al Alianței, la securitatea teritoriului și populației statelor membre. În cadrul comandamentului multinațional își desfășoară activitatea ofițeri, maiștrii militari și subofițeri specialiști din 14 țări contributoare: Albania, Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Polonia, Portugalia, Spania, Slovacia, Turcia, Marea Britanie și Statele Unite Ale Americii, plus România, care și-a asumat rolul de națiune cadru. Detalii aici;

12 mai 2016 – Vizita secretarului general NATO Jens Stoltenberg în România, cu prilejul inaugurării facilității de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu. Scutul antirachetă de la Deveselu este rezultatul unui acord bilateral România-SUA, semnat în cadrul Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI. La Summitul NATO de la Varșovia din luna iulie a aceluiași an, sistemul de la Deveselu a trecut sub comandă aliată. Detalii aici;

© Administrația Prezidențială

8-9 iulie 2016 – Are loc Summitul NATO de la Varșovia, considerată la momentul respectiv cea mai importantă reuniune decizională aliată de la finalul Războiului Rece. Reuniunea șefilor de stat și de guvern euro-atlantici din capitala Poloniei a reprezentat pentru România adoptarea unor măsuri de apărare și descurajare în fața potențialelor amenințări, aliații hotărând implementarea unei prezențe înaintate adaptate în dimensiunea sudică a flancului estic. În acest sens, aliații din NATO au decis, în ce privește România, 1) o prezenţă aliată înaintată adaptată constând din Brigada multinaţională şi Iniţiativa de Instruire Intensificată, respectiv decizia privind elaborarea de opţiuni pentru consolidarea prezenţei maritime şi aeriene aliate în sudul Flancului Estic; 2) un nou nivel în ce priveşte planificarea apărării pentru România în cadrul NATO, adică dezvoltarea planului de contingenţă obţinut în contextul Summitului anterior; și 3) declararea capacităţii operaţionale iniţiale a sistemului antirachetă al NATO, elementul esenţial ale acestui progres fiind integrarea facilităţii de la Deveselu în sistemul NATO. Dincolo de rezultatele de la capitolul militar și de securitate, România a punctat și politico-strategic în Declarația finală a Summitului de la Varșovia. Astfel, textul declarației a surprins creşterea profilului Mării Negre pe agenda NATO. Documentul final al Summitului a cuprins nu mai puțin de 8 referi la regiunea Mării Negre. La capitolul politic, prin Declarația de la Varșovia a fost atribuit, în premieră, într-un comunicat final al NATO un paragraf distinct dedicat Republicii MoldovaDetalii aici;

© Administrația Prezidențială

25 mai 2017 – Are loc reuniunea specială șefilor de stat și/sau de guvern din statele membre NATO cu prilejul inaugurării noului sediu al Alianței Nord-Atlantice, prima reuniune aliată la care au participat noii președinți ai Statelor Unite și Franței, Donald Trump și Emmanuel Macron. Aceasta a fost prima reuniune aliată la care România a participat din postura de aliat care alocă 2% din PIB pentru bugetul Apărării. Deși a fost o reuniune fără caracter decizional, întâlnirea de la Bruxelles s-a concretizat prin convenirea unor planuri bazate pe 3 componente (cash, capabilități și contribuții). Astfel, România și ceilalți aliați și-au luat 1) angajamente de creștere a alocărilor pentru apărare, pentru atingerea țintei de 2% din PIB, din care cel puțin 20% pentru investiții în echipamente și cercetare-dezvoltare; 2) angajamente de investiții în capabilități moderne pentru îndeplinirea țintelor asumate la nivelul NATO; și 3) angajamente privind contribuțiile naționale la operații, misiuni, precum și alte activități. Detalii aici;

© Administrația Prezidențială

11-22 iulie 2017 România, alături de Bulgaria și de Ungaria, Saber Guardian 2017 (SG17), cel mai mare exercițiu multinațional NATO din acel an care a reunit peste 25.000 de militari din 22 de țări aliate și partenere, cu peste 3.000 de mijloace tehnice. Exercițiul Saber Guardian se organizează anual începând cu 2013, fiind găzduit, până în prezent, prin rotație, de Bulgaria, România și Ucraina. SG17 a fost inclus în Programul exercițiilor întrunite ale Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creșterii interoperabilității la nivel întrunit și multinațional cu forțele națiunilor aliate și partenere. În total, în regiunea Mării Negre s-au desfășurat, în 2017, 18 exerciţii internaţionale, la care vor participa aproximativ 40.000 de militari din 23 de ţări aliate şi partenere, SG17 fiind cel mai mare și mai complex dintre acestea. În cadrul Saber Guardian 2017 a fost activată Brigada multinațională NATO din România, cu sediul la Craiova. Detalii aici;

6 octombrie 2017 – România găzduiește, pentru prima treia oară, reuniunea Adunării Parlamentare a NATO. Detalii aici;

© Administrația Prezidențială

11-12 iulie 2018 – Are loc Summitul NATO de la Bruxelles din noul sediu al Alianței, acesta fiind considerat cel mai dificil Summit aliat din ultimii 15 ani, generând riscul unei dezbinări transatlantice pe fondul reuniunilor cu tensiuni provocate de dezacordurile dintre președintele SUA Donald Trump și anumiți aliați europeni, în frunte cu cancelarul Germaniei Angela Merkel. Summitul de la Bruxelles s-a concretizat, în termeni militari, cu adoptarea celui mai mare plan de reîntărire a apărării colective de la finalul Războiului Rece. Acesta se referă la transformarea structurii de comandă aliată printr-un comandament pentru Atlantic cu sediul în SUA și printr-un comandament pentru mobilitate militară în Europa cu sediul în Germania (coloana vertebrală NATO) și la sporirea măsurilor pentru descurajare și apărare colectivă prin adoptarea Readiness Initiative, planul ”Celor patru 30” care îmbracă noua poziție avansată a NATO și prin intermediul căruia 30 de batalioane mecanizate, 30 de escadrile aeriene și 30 de nave de luptă vor putea fi desfășurată, în caz de necesitate, în cel mult 30 de zile. Orizontul de timp pentru ca această inițiativă să devină deplin operațională este anul 2020. În completare, NATO și Uniunea Europeană au semnat o nouă Declarație Comună care transformă mobilitatea militară într-un capitol esențial pentru securitatea europeană. Mai mult, Declarația finală a Summit-ului cuprinde, în premieră, solicitarea NATO pentru ca Rusia să își retragă trupele staționate ilegal în Georgia, Republica Moldova și Ucraina. La Summit, aliații au decis și invitarea Macedoniei să devină al 30-lea membru al Alianței Nord-Atlantice și au hotărât lansarea unei misiuni aliate în Irak. În privința României, Declarația finală a summitului de la Bruxelles menționează, în contextul aprobării noii Structură de comandă și control a NATO, oferta României de a găzdui o structură de comandament NATO la nivel de corp de armată pe teritoriul său, ca parte a Structurii de Forțe, necesară pentru planificarea întăririlor în regiune în caz de necesitate. Constituirea acestui comandament la nivel de corp de armată – o structură similară există deja în Polonia – ar asigura un lanț de comandă între unitățile aliate pe care România deja le găzduiește (NFIU, Comandamentul Multinațional și Brigada multinațională) și Comandamentul Forțelor Întrunite de la Napoli. Un alt rezultat notabil a fost reprezentat de consensul aliat pentru dezvoltarea Brigăzii multinaționale aliate de la Craiova. Un succes al României la acest summit a fost și organizarea, la inițiativa țării noastre, a unei sesiuni dedicate Mării Negre, la care au participat și partenerii din Georgia și Ucraina. În aceeași logică, un rezultat pozitiv politic a fost dat de nominalizarea Rusiei într-un paragraf premieră în care NATO cere Moscovei să retragă trupele militare staționate ilegal în Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Detalii aici;

15 noiembrie 2018Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova, înființată în baza deciziilor summit-ului NATO de la Varșovia din 2016, a atins capacitatea finală, fapt ce îi permite să asigure comanda și controlul unei operații NATO de tip Articol 5 – Apărare colectivă, pentru a contribui la securitatea teritorială și a populației pe Flancul de Sud-Est al Alianței. Comandamentul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est (MN BDE-SE) se află în coordonarea Comandamentului Multinaţional de Divizie (MND-SE HQ). Detalii aici;

17 octombrie 2019 Mircea Geoană preia funcția de secretar general adjunct al NATO, primul român și primul est-european care deține această poziție. Detalii aici;

© NATO

3-4 decembrie 2019 – România și celelalte state NATO, reunite la Londra pentru a celebra 70 de ani la înființarea Alianței, îl mandatează pe secretarul general Jens Stoltenberg să lanseze un proces de reflecție NATO 2030 prin care Alianța să devină mai puternică din punct de vedere politic, militar și mai capabilă să acționeze global. Detalii aici;

19 martie 2020 – Secretarul general al NATO a prezentat cifrele celui mai amplu sondaj realizat vreodată cu privire la activitatea Alianței Nord-Atlantice, iar România se situează între primele trei state membre ale căror cetățeni au cea mai mare încredere că apartenența la NATO le protejează țara de un atac din partea unei țări străine. De asemenea, România este pe locul al treilea între cele 29 de națiuni euro-atlantice în ce privește sprijinul cetățenilor pentru ca țara noastră să rămână stat membru al Alianța Nord-Atlantică. Sondajul arată că 78% dintre cetățenii țării noastre consideră că apartenența la NATO ne protejează și ”face puțin probabil” un atac din partea unei țări străine. Totodată, România este între primele trei țări aliate când vine vorba despre susținerea apartenenței la Alianța Nord-Atlantică. Cu alte cuvinte, 85% dintre cetățenii români ar vota pentru ca țara noastră să rămână stat membru al NATO. Detalii aici;

25 martie 2020 – România devine primul aliat NATO care întrebuințează Capabilitatea de Transport Aerian Strategic a Alianței pentru a transporta materiale sanitare și protecție din Coreea de Sud, achiziționate pentru a face față pandemiei de COVID-19, contribuind astfel la demonstrarea importanței NATO în combaterea acestei crize sanitare și evitarea transformării ei într-una de securitate. Detalii aici

© Fortele Aeriene Romane/ Facebook

17 septembrie 2020 – România a devenit cea de-a 17-a țară din lume și cea de-a șaptea în rândul țărilor membre NATO care are în dotare un sistem de rachete de apărare antiaeriană Patriot. Detalii aici

1-2 decembrie 2020 România și-a anunțat intenţia de a înfiinţa şi găzdui un Centru euro-atlantic în domeniul rezilienţei, o temă importantă NATO, dar și pentru UE, acest gest fiind salutat de aliați și de secretarul general. În același context, România a propus aliaților din NATO inițierea procesului de redactare a unui nou Concept Strategic. Detalii aici

16 martie 2021 – În raportul pentru anul 2020 al Alianței Nord-Atlantice, România se situează în rândul țărilor aliate care au respectat și în 2020 criteriile de a aloca minim 2% din PIB pentru apărare și minim 20% din bugetul militar pentru înzestrare. Raportul anual cuprinde un sondaj privind percepția și susținerea publice față de NATO în țările aliate, România aflându-se, de asemenea, în top, 80% dintre români susținând că ar vota pentru rămânerea țării în NATO, iar 70% sunt de acord că NATO menține țara noastră în siguranță. De asemenea, România, SUA și Marea Britanie sunt țările unde peste 80% dintre cetățeni cred în valorile NATO și ale relației transatlantice.

15 aprilie 2021 – Decizie istorică a NATO: SUA, România și celelalte state aliate își retrag forțele militare din Afganistan la 20 ani de la unica activare a Articolului 5. Detalii aici

31 mai 2021 – România inaugurează, la București, Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) prin care țara noastră își propune să devină un pol de excelență și un furnizor de expertiză pentru statele membre ale NATO și ale Uniunii Europene. Detalii aici

13 iunie 2021 – România a declarat capacitatea operaţională iniţială a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est de la Sibiu. Detalii aici

14 iunie 2021 – La primul summit NATO cu Joe Biden președinte al SUA și la ultimul pentru cancelarul german Angela Merkel, liderii celor 30 de state aliate au trasat calea de urmat pentru Alianța Nord-Atlantică către orizontul anului 2030, reafirmând angajamentul solemn față de articolul V din Tratatul de la Washington, în timp ce au recunoscut concurența sistemică din partea puterilor autoritare precum China și Rusia. Detalii aici; În Declarația Finală a Summitului NATO a fost salutată și înființarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență din România, Detalii aici;

27 iunie 2021 – România și-a încheiat participarea de aproape două decenii în Afganistan. Ultimul detașament militar a fost repatriat, raportând “misiune îndeplinită”. Detalii aici

22 octombrie 2021 – România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice. Detalii aici

© NATO

11 februarie 2022 – Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a efectuat o vizită în România la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru a întâmpina 1.000 de militari americani dislocați de președintele Joe Biden în România drept măsură de descurajare a Rusiei și asigurare a aliaților. Detalii aici;

17 februarie 2022 – România s-a alăturat celui mai de succes cadru de cooperare în domeniul munițiilor din NATO, țara noastră aderând la Memorandumul de Înțelegere privind muniția decisivă pentru luptă aeriană. Detalii aici

25 februarie 2022 – La o zi distanță de la debutul invaziei Rusiei în Ucraina, șefii de stat și de guvern din țările NATO s-au reunit de urgență în regim de videoconferință. Astfel, Alianța a declanșat planurile de apărare ale Alianței, inclusiv pentru România și a activat, pentru prima dată în istorie, Forța sa de Reacție Rapidă prin trimiterea în România a unui detașament de 500 de militari din partea Franței, țara care asigură comanda militară a “vârfului de lance” a acestei forțe care întrunește până la 40.000 de soldați, și care va conduce și grupul de luptă al NATO în România. Pe lângă cei 500 de militari francezi sosiți în România, Belgia a mobilizat 300 de soldați în țara noastră, iar Portugalia o companie de infanterie formată din 174 de militari. De asemenea, SUA au dislocat în România un batalion Stryker de 1.000 de soldați, care au venit în completarea celor peste 900 de militari americani care se află deja în România, americanii dublându-și astfel prezența militară pe teritoriul țării noastre. Totodată, 22 de avioane de luptă aliate – șase germane, opt italiene și opt americane – asigură misiuni de poliție aeriană NATO în România. Detalii aici;

4 martie 2022 – La reuniunea extraordinară a miniștrilor de externe din țările aliate, care a avut loc la 4 martie, NATO a demarat discuțiile pentru o decizie privind creșterea semnificativă a prezenței sale militare pe flancul estic pe fondul războiului ruso-ucrainean declanșat de invazia militară a Rusiei, fiind vorba despre o diferență conceptuală, de la descurajare prin prezență” militară la “descurajare prin apărare”. Decizia aliată a venit după ce România a cerut ca NATO să își “regândească total” postura de descurajare de pe flancul estic. Detalii aici

© Administrația Prezidențială

11 martie 2022Vicepreședinta Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, a efectuat o vizită fulger în România, prima după opt ani a celui de-al doilea om de la Casa Albă în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina pentru a reconfirma angajamentul de neclintit al SUA pentru articolul 5 din Tratatul NATO și pentru Parteneriatul Strategic cu România. Detalii aici;

16 martie 2022 – miniștrii apărării din țările NATO au stabilit la 16 martie, în cadrul unei reuniuni extraordinare la Bruxelles, că invazia militară a Rusiei în Ucraina creează o nouă realitate de securitate și au decis asupra unor măsuri concrete de resetare a descurajării și apărării colective pe termen lung. Concret, această resetare ar putea include forțe substanțial mai mari în partea estică a Alianței (și în România, mai multă putere aeriană aliată și un număr semnificativ de nave de luptă. Detalii aici

24 martie 2022 – La o lună distanță de la invazia rusă în Ucraina, liderii celor 30 de națiuni aliate în cadrul NATO, reuniți într-un moment critic pentru securitatea euro-atlantică, au decis la summitul extraordinar de la Bruxelles să consolideze postura NATO de descurajare și apărare pe termen lung, să acorde un sprijin suplimentar Ucrainei și să impună noi costuri Rusiei pentru că a readus războiul pe continentul european și “a spulberat pacea” în Europa. Reafirmând angajamentul de “fier” pentru articolul 5 din Tratatul NATO, Joe Biden, Klaus Iohannis, Emmanuel Macron și ceilalți lideri aliați au decis înființarea a patru grupuri de luptă multinaționale suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. Detalii aici;

© Administrația Prezidențială

© NATO/ Twitter

29 martie 2022 – România împlinește 18 ani de când, pentru prima dată, drapelul național a fost arborat la Cartierul general al NATO, convertind astfel sacrificiul și devotamentul eroilor militar, angajamentul politic transpartinic și sprijinul popular într-o apartenență la cea mai de succes alianță politico-militară din istorie, o organizație de apărare colectivă bazată pe aceleași valori pentru care anul acesta comemorăm și 30 de ani de la revoluțiile care au condus la prăbușirea comunismului și au permis orientarea României pe calea euro-atlantică și europeană.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Estonia subliniază că împreună cu Finlanda ar avea mijloacele necesare pentru a închide Golful Finlandei pentru navele militare ruse: ”Marea Baltică va fi o mare a NATO”

Published

on

© NATO

Ministrul eston al Apărării, Hanno Pevkur, a punctat vineri că integrarea sistemelor de rachete de apărare costieră ale Estoniei şi Finlandei vor putea permite închiderea Golfului Finlandei pentru navele militare ruse, dacă va fi necesar, consemnează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Într-un interviu acordat cotidianului finlandez Iltalehti, ministrul eston a subliniat importanţa coordonării acestor sisteme odată cu aderarea Finlandei la NATO, o măsură pe care a convenit-o săptămâna aceasta cu omologul său finlandez, Antti Kaikkonen.

”Finlanda și Suedia, în calitate de membri NATO, vor consolida semnificativ regiunea Mării Baltice și ne vom coordona planurile de apărare pentru o mai bună securitate a națiunilor noastre. Raze de acţiune a rachetelor de coastă estone şi finlandeze este mai mare decât lăţimea Golfului Finlandei. Aceasta înseamnă că ne putem coordona apărarea cu rachete şi să ne transmitem reciproc toate informaţiile”, a explicat Hanno Pevkur.

”Marea Baltică va fi o mare interioară a NATO după ce Suedia şi Finlanda vor adera la NATO. Faţă de cum este acum, situaţia se va schimba”, remarcă ministrul eston al apărării.

Șefii de stat sau de guvern ai statelor membre NATO, reuniți la finalul lunii iunie în cadrul summitului de la Madrid, au invitat Finlanda și Suedia, prin declarația finală, să devină membre ale Alianței.

Potrivit prevederilor, toate ţările membre NATO trebuie să ratifice protocoalele de aderare pentru ca acestea să poată intra în vigoare şi, astfel, cele două țări să poată beneficia de prevederile Articolului 5, ce funcționează sub principiul unui răspuns colectiv în cazul în care unul dintre membri este atacat.

Recent, Statele Unite au devenit cea de-a 23-a țară care au ratificat aceste documente, printre celelalte care au făcut deja acest lucru numărându-se și România.

Continue Reading

NATO

Șeful Pentagonului anunță, în vizita sa în Letonia, că vor fi mai multe forțe americane în statele NATO ale Flancului Estic

Published

on

Photo By: Air Force Staff Sgt. Julian Kemper, DOD

Secretarul Apărării al Statelor Unite, Lloyd Austin, a vizitat o parte din cei 600 de soldați americani din Letonia și s-a întânit cu liderii letoni pentru a discuta despre modalitățile de asigurare a apărării unui aliat important al NATO și modalitățile de descurajare a Rusiei, se arată în comunicatul oficial. 

Oficialul le-a transmis soldaților americani că sunt cei mai buni ambasadori pe care îi are SUA și i-a îndemnat să își cunoască aliații letoni: „Ieșiți și cunoașteți-vă partenerii letoni alături de care s-ar putea să fiți nevoiți să luptați”, a spus el.

În cadrul unei perioade de întrebări și răspunsuri, un soldat l-a întrebat pe secretar dacă nu există o modalitate de a crește antrenamentul realist cu trupele letone și cu alte forțe NATO din această națiune pentru a-l descuraja pe președintele rus Vladimir Putin. Secretarul a subliniat soldaților că unul dintre motivele pentru care se află în Letonia este acela de a găsi modalități de a crește oportunități de instruire cu trupele letone și alte forțe NATO pentru a-l descuraja pe președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Șeful Pentagonului anunță că vor fi mai multe forțe americane în Letonia și în cadrul alor state aliate NATO de pe Flancul Estic al alianței: „Președintele Joe Biden a anunțat această decizie la summitul NATO de la Madrid. La acea reuniune istorică, Biden a anunțat decizia de a menține pe loc forțele militare americane substanțiale care au ajuns în regiune în timpul invaziei rusești din Ucraina.”

Unul dintre avantajele de a avea echipe de luptă de brigadă cu sediul în Europa va fi capacitatea Statelor Unite și a aliaților din NATO de a face antrenamente consistente împreună, ceea ce menține forțele americane din Europa pregătite, a declarat un înalt oficial al apărării care călătorește împreună cu secretarul.

Continue Reading

NATO

Jens Stoltenberg: NATO este un vechi partener apropiat al Serbiei

Published

on

© NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat că Alianța este un vechi partener apropiat al Serbiei, relatează agenția sârbă de presă, Tanjug, potrivit Agerpres.

Stoltenberg a declarat pentru cotidianul muntenegrean Vijesti că acest parteneriat se bazează pe dialog politic şi cooperare practică, respectând pe deplin politica statului sârb de neutralitate militară.

”Dialogul nostru politic se manifestă în diferite feluri. Acesta include contactele mele cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi cu alţi lideri politici şi interacţiunile regulate pe care le au asistentul meu adjunct pentru afaceri politice şi politica de securitate şi şeful biroului de legătură al NATO de la Belgrad cu colegi sârbi. Include de asemenea relaţii bine stabilite între comandantul KFOR şi şeful Statului Major general sârb”, a declarat Stoltenberg.

Făcând trimitere la situația din Kosovo, oficialul NATO a subliniat că ”părţile trebuie să rămână calme, să evite acţiunile unilaterale şi să se angajeze constructiv în dialogul facilitat de UE. În conformitate cu mandatul dat de ONU, misiunea KFOR urmăreşte îndeaproape situaţia şi este gata să intervină în cazul în care stabilitatea este pusă în pericol”.

NATO va continua să ofere sprijin deplin dialogului facilitat de UE, a asigurat secretarul general al Alianței.

De altfel, la începutul lunii august, Jens Stoltenberg a avut discutații telefonice cu președintele sârb și premierul kosovar în încercarea de a stinge tensiunile apărute ca urmare a deciziilor administrative și la frontieră impuse de Pristina.

Decizia Pristinei de a impune permise de şedere temporare persoanelor care intră în Kosovo cu o carte de identitate sârbă şi de a-i obliga pe sârbii kosovari să-şi înlocuiască plăcuţele de înmatriculare cu unele emise de Republica Kosovo a provocat o escaladare a tensiunilor.

Belgradul nu a recunoscut niciodată autoproclamata independenţă a Kosovo în 2008, la un deceniu după un război sângeros soldat cu circa 13.000 de morţi, majoritatea albanezi kosovari. De atunci, regiunea a fost scena unor fricţiuni regulate.

Sub presiunea Occidentului, cu precădere Statele Unite, aliat al Kosovo, Pristina a decis să amâne cu o lună, până la 1 septembrie, intrarea în vigoare a noilor măsuri la granița cu Serbia, gest salutat de UE prin vocea Înaltului său Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell.

În încercarea de a atenua tensiunile, liderii ambelor părţi, preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi prim-ministrul kosovar Albin Kurti, se vor întâlni la Bruxelles pe 18 august.

Continue Reading

Facebook

NATO13 mins ago

Estonia subliniază că împreună cu Finlanda ar avea mijloacele necesare pentru a închide Golful Finlandei pentru navele militare ruse: ”Marea Baltică va fi o mare a NATO”

U.E.2 hours ago

Volodimir Zelenski, un nou apel către UE pentru interzicerea vizelor pentru cetățenii ruși: Uniunea ”nu trebuie transformată într-un supermarket”

SUA4 hours ago

SUA pregătesc ”o foaie de parcurs ambițioasă” privind relațiile comerciale cu Taiwanul, în replică la acțiunile ”provocatoare” ale Chinei

CONSILIUL UE6 hours ago

UE va discuta luna aceasta dacă interzice acordarea de vize pentru toți cetățenii ruși. Președinția cehă a Consiliului UE: ”Ar putea fi o altă sancţiune foarte eficace”

ROMÂNIA7 hours ago

Mai multe proiecte ale Transgaz au fost transmise către BEI în vederea finanțării. Ministrul Energiei: Investim în dezvoltarea sistemului național de transport al gazelor naturale

Daniel Buda8 hours ago

Comisia Europeană, după interpelarea eurodeputatului Daniel Buda: Lucrăm la abordări pe termen mediu și lung pentru a reduce dependența de îngrășămintele agricole din Rusia

ROMÂNIA8 hours ago

Președintele Camerei Deputaților și ministrul Apărării, în vizită la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii. Marcel Ciolacu i-a asigurat pe militari de sprijinul său necondiționat pentru Armata României

U.E.9 hours ago

Liderii instituțiilor UE, ”consternați” de atacul asupra scriitorului Salman Rushdie: Libertatea de gândire este unul dintre cele mai prețioase drepturi

ROMÂNIA1 day ago

Transgaz a primit undă verde din partea Ministerului Energiei pentru construirea conductei de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa

U.E.1 day ago

Ursula von der Leyen și Roberta Metsola, mesaj de Ziua Internațională a Tineretului: UE va fi mai puternică dacă le permitem tinerilor să devină promotorii schimbării

ROMÂNIA2 days ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA3 days ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL1 week ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA1 week ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.2 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

Team2Share

Trending